Un bărbat din Mehedinți a provocat un accident rutier soldat cu avarierea a două autoturisme, după ce s-a urcat beat la volan.
Luni, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 59 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, cu privire la faptul că autoturismul său a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe D.N. 67, pe raza municipiului Motru. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face chiar șoferul care a sunat la 112 și că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. ”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Motru, în timp conducea un autoturism pe D.N. 67, din direcţia Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu, a acroşat cu oglinda dreapta a autoturismului o mașină care se afla staţionată pe acostamentul D.N. 67, în afara părţii carosabile, rezultând avarii la ambele autoturisme. Conducătorul auto al primului autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
R.L.