Amenzi pentru vitezomani

480

Zeci de conducători auto au fost sancționați de polițiștii gorjeni după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație. Amenzile au fost aplicate în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

Din ordinul şefului Poliţiei Române, poliţiştii gorjeni au efectuat joia trecută o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Pe parcursul acestei acțiuni au fost constatate două infracţiuni la regimul circulaţiei, din care una pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi încă una pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, și au fost aplicate 121 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 33 dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză. Tot în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au mai aplicat cinci sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, două sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi opt pentru alte acte normative, iar valoarea totală a amenzilor este de 41.556 de lei.
De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere şi au retras cinci certificate de înmatriculare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.