“Brâncuşiana” şi-a închis porţile

302

Picture 059Cea de-a IX-a ediţie a Taberei naţionale de sculptură „Brâncuşiana 2011” şi-a închis vineri porţile. După trei săptămâni de lucru, cei 7 artişti care au participat la ediţia din acest an şi-au dezvelit în sfârşit lucrările, spre încântarea celor veniţi să le admire.

Pentru truda depusă, sculptorii au primit câte un premiu onorific dar şi o sumă de bani pentru drepturile de autor.

Ziua artelor vizuale la Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”. Acesta a fost genericul sub care s-a desfăşurat ultima zi a Taberei naţionale de sculptură „Brâncuşiana 2011”. Seria manifestărilor a debutat vineri, 9 septembrie, la Muzeul Judeţean Gorj, cu vernisajul expoziţiei de pictură „Stare de spirit”, realizată de Tonitza Art Grup – Artiştii luminii. Pasionaţii de artă au putut admira peste 50 de lucrări de ulei pe pânză şi 22 de lucrări dual-view, realizate de artişti precum: Cristina Lauric, Anamaria Ovadiuc, Angelica Mirela Pagu, Cătălin Alexandru Chifan, Cristina Iacob, David Croitor, Dumitru Rusu, Gabriela Popoveniuc, Gabriel Gheorghiu, Oana Chinchişan, Rodica Postolache. Tot vineri a avut loc lansarea cărţii „Sterilet” de Carol Hârşan, lucrare a cărei prezentare a fost făcută de prof. dr. Elena Roată şi prof. univ. dr. Emil Moroianu. Picture 052„O carte bună despre o Lume ticăloşită, contaminată de ură, dispreţ, nesimţire şi nepăsare. Infernul a învins, e netemător, stă nestingherit la vedere, la lumina reflectoarelor şi la dispoziţia poftelor sălbatice. Dinspre Rai, niciun semn. Dincolo dospeşte viul, care secretă, în mod paradoxal, Moartea”, acestea au fost cuvintele folosite de prof. dr. Elena Roată pentru a descrie cartea lui Carol Hârşan.

Sculpturile, dezvelite la Atelierele UAP

Ziua a continuat cu dezvelirea lucrărilor celor 7 sculptori din Bucureşti, Timişoara şi Târgu-Jiu. Timp de trei săptămâni Paul Russu, Grigore Mihnea, Mihai Balko, Paul Popescu, Valentin Duicu, Eugen Barzu şi Neculai Băndărău au cioplit şi şlefuit marmura de Ruşchiţa, astfel încât lucrările prezentate vineri la Atelierele Uniunii Artiştilor Plastici, din zona Debarcader, au impresionat vizitatorii. La închiderea taberei a fost prezent şi primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, care s-a declarat impresionat de operele prezentate: „Toată lumea este mulţumită de această ediţie. Din punctul meu de vedere, este ediţia cea mai reuşită pentru că de-a lungul anilor s-a acumulat experienţă în ceea ce priveşte organizarea unei tabere de sculptură modernă. A crescut mult foarte mult în calitate şi prin participarea unor sculptori de excepţie, sculptori cu experienţă, consacraţi. Pe lângă cei consacraţi au participat şi sculptori tineri, care sunt sigur că peste ani şi ani vor avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte creaţia. Operele realizate în această tabără de sculptură vor fi amplasate în viitorul parc care se amenajează pe insuliţa municipiului Târgu-Jiu. Sunt sigur că şi în viitor, participarea va fi Picture 064numeroasă din partea artiştilor, cât şi de valoare pentru că este o carte de vizită impresionantă pentru fiecare sculptor în parte, în ceea ce priveşte participarea la Târgu-Jiu, într-o tabără de creaţie”, a spus primarul Florin Cârciumaru. Şi directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Ovidiu Popescu, s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute la această ediţie a „Brâncuşianei”, rezultate despre care a spus că sunt pe măsura eforturilor depuse: „Tabăra de sculptură este pusă sub geniul lui Brâncuşi. Am adăugat celelalte întâmplări de astăzi (vineri), vernisajul expoziţiei de pictură şi lansarea de carte, sub genericul „Ziua artelor vizuale” din dorinţa de a îmbogăţi spiritual această zi”, a declarat acesta. Cea care a comentat lucrările celor 7 sculptori şi semnificaţia lor a fost criticul de artă Luiza Baican, aceasta declarându-se încântată de ceea ce s-a întâmplat în aceste trei săptămâni, cât a durat Tabăra de sculptură, la Târgu-Jiu: „Cele 7 lucrări au fost realizate de 7 artişti din generaţii diferite. Se poate spune că, indiferent de generaţia din care provin artiştii, românii au încă o şcoală de sculptură cu care se pot lăuda, o şcoală de sculptură reprezentativă chiar şi în plan european”.

Sculptură de peste 3 m, realizată de un tânăr gorjean

Unul dintre cei doi gorjeni care au participat la această tabără de creaţie este Valentin Duicu, un tânăr din Tismana care a realizat o sculptură de peste 3 metri: „Lucrarea mea simbolizează o coloană de susţinere a templelor din perioada barocă. M-a îndemnat să aleg această temă blocul de marmură, acesta dezvoltându-se pe verticală şi având deja o formă de coloană. A fost destul de greu, a necesitat o muncă titanică dar până la urmă se pare că am izbutit”, a spus tânărul sculptor.

Lucrări expuse pe Insuliţă

Pentru munca depusă, fiecare dintre cei 7 sculptori a primit câte un premiu onorific, dar şi câte 1000 de euro, sumă ce reprezintă drepturile de autor. Cele şapte sculpturi realizate de sculptorii participanţi la tabără vor intra în patrimoniul oraşului Târgu Jiu, urmând ca din primăvară viitoare să fie amplasate pe Insuliţa de pe Jiu, astfel încât toţi vizitatorii Parcului Central să le poată admira.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here