Taxele și impozitele mai mici pentru persoanele fizice și juridice din Motru nu au fost votate de consilieri!

891

Propunerea făcută, luna trecută, de reducere a impozitului cu 10% pentru persoanele juridice din oraș care își plătesc integral în primele trei luni taxele datorate la bugetul local, nu a trecut de votul aleșilor locali. De altfel, nici propunerea privind reducerea cu 5% a impozitelor pentru populație nu a avut succes. Prima i-a aparținut vicelui Morega, iar a doua grupului PSRo.

Pentru aceste reduceri, consilierii PNL-ALDE-UNPR-independent au votat împotrivă, cu toate că o parte dintre aleși au societăți comerciale care nu beneficiază de facilități fiscale de la autoritățile locale. De altfel, aceste propuneri ar fi ajutat și viitorii investitori din localitate, fiind un real sprijin pentru ei, deoarece schemele de minimis propuse de șeful administrației locale nu au avut atracție pentru afaceriști, doar unul înscriindu-se la acest program și beneficiind de o scutire de 9000 de lei la o investiție de peste un milion de euro. Aceste scheme nu sunt astfel binevenite pentru cei care vor să investească în Motru, crede viceprimarul Cosmin Morega, ce consideră că o scutire mică de la taxe și impozite ar fi fost mai bine primită de toți agenții economici din oraș, realizându-se o mai bună colectare a sumelor datorate. “Scutirea pentru persoanele juridice ar fi fost foarte benefică, lucru care se aplică în aproape toate orașele și municipiile din țară, inclusiv la Târgu-Jiu, ducând la o colectare cât mai bună a acestor impozite. UAT Motru ar fi putut astfel să se bazeze pe un buget real chiar din primele luni ale anului, iar la un calcul amănunțit făcut și prezentat în CL, dacă peste 85% din societăți ar fi achitat cu reducere, diminuarea la bugetul local ar fi fost de doar 100.000 de lei, foarte mică în comparație cu cheltuielile propuse pentru noile posturi create în noua organigramă care ajung la peste cinci miliarde pe an. Persoanele fizice și juridice rămân astfel să decidă singure dacă aceste propuneri ar fi fost benefice sau nu pentru comunitate și cetățeni”, a precizat viceprimarul. Colectarea taxelor și impozitelor în Motru este acum de aproximativ 80%, iar din acest procent doar 35% provine de la persoanele juridice. În anii trecuți, procentul persoanelor juridice depășea 50%, fapt care arată clar că mai multe societăți și-au închis porțile ori și-au mutat-o în alte localități, unde au găsit facilități fiscale mult mai bune.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.