SNLO a finanțat legal Pandurii

509

O decizie din 2012 a Curții de Conturi a României a fost modificată de Tribunalul Gorj prin hotărâre judecătorească, după ce Complexul Energetic Oltenia a cerut anularea sau modificarea deciziei respective, documentul făcând referire la modul în care fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia a finanțat clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu în anul precedent.

Inspectorii Curții de Conturi susțineau că finanțarea s-a făcut ilegal, lucru pe care președintele de atunci al echipei, Marin Condescu, l-a negat categoric. Inspectorii dispuneau inclusiv extinderea controlului la anii precedenți, CEO anunțând anul trecut că ar fi descoperit finanțări ilegale de 19,8 milioane lei, acestea făcând și ele obiectul unui proces în instanță, proces suspendat însă.
Picture 421Verdictul în cazul respectiv nu poate să fie diferit de cel privitor la finanțarea de 8,8 milioane lei acordată în 2011, instanța constatând că banii au fost virați legal către Pandurii.
Sentința nu este definitivă, dar șansele ca verdictul final să fie diferit sunt destul de reduse, mai ales că în fiecare an au fost astfel de „probleme” pe care, în cele din urmă, instanțele de judecată le-au clarificat în favoarea echipei de fotbal. SNLO a finanțat Pandurii alături de fostele complexuri energetice Turceni și Rovinari, aceste entități formând din 2012 Complexul Energetic Oltenia, care, la rândul său, a devenit finanțator al clubului de fotbal.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.