Criteriile de disponibilizare dorite de administraţia Minprest pentru cei 500 de salariaţi ai unităţii, care trebuie trimişi în scurt timp acasă, nu sunt acceptate de către toţi sindicaliştii subunităţii CEO. De altfel, printr-o adresă transmisă Minprest Serv, Sindicatul Lignitul “Oltenia” îi atrage atenţia managerului Gabriel Giorgi, că principiul “ultimul venit, primul plecat” ar trebui să fie primul aplicat pentru disponibilizarea personalului, şi nu cel al unor evaluări incorecte ori cel al concediilor medicale luate de angajaţi. În cuprinsul adresei, se mai depistează şi alte neconcordanţe grave, cum este faptul că viitoarele concedieri nu au fost supuse Adunării Generale a Acţionarilor, neavând astfel avizul Consiliului de Administraţie şi aprobarea AGA a unităţii. Se mai face referire la notificările prea rapide către ITM şi AJOFM, la bugetul unităţii şi la lipsa de transparenţă a administraţiei legat de concedieri, motiv pentru care sindicatul în cauză anunţă că nu poate fi de acord cu viitoarele disponibilizări.
Sindicatele din Minprest Serv sunt chemate la sediul societăţii, luni, pentru a discuta pe marginea celor aproximativ 500 de disponibilizări viitoare, dar deja de la finalul săptămânii trecute organizaţia condusă de Constantin Creţan a spus nu concedierilor, în formula stabilită de administraţia unităţii. “Nu ne-aţi comunicat hotărârea Consiliului de Administraţie prin care a fost avizată concedierea şi supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor, astfel că, deși sunteţi conducere executivă, nu aveţi dreptul de a efectua o concediere colectivă fără a avea avizul Consiliului de Administraţie şi aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor. Referitor la această situaţie, considerăm că v-aţi grăbit prin transmiterea notificării nr. 5460 din 09.03.2016 la ITM Gorj şi AJOFM Gorj, notificare care din punct de vedere juridic este fără valoare”, transmite Sindicatul “Lignitul” Oltenia, printr-o adresă către conducerea Minprest Serv.
Nu se impun disponibilizări!
În documentul amintit, reprezentanţii acestui sindicat demonstrează, urmare a materialelor primite la solicitare de la Minprest Serv, că disponibilizările nici nu se impun. “Din Bugetul de Venituri și Cheltuieli transmis (neînsuşit sub semnătură de nimeni din societatea dumneavoastră), rezultă că aveţi resursele financiare pentru plata drepturilor salariale pentru 1360 de angajaţi, iar prin notificare ne comunicaţi că aveţi un număr de 1256 de angajaţi activ, ceea ce denotă că, nu se impun disponibilizări. Din organigrama comunicată, reiese că, societatea trebuie să funcţioneze cu un număr de 1322 de angajaţi, fără se ne prezentaţi o organigramă care să reflecte numărul de personal aprobat şi care să impună concedieri colective. Constatăm că există necorelare între numărul de personal înscris în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli şi numărul de personal aprobat prin organigramă, ceea ce pentru organizaţia noastră sindicală, ridică un mare semn de întrebare”, mai notifică sindicaliştii către Minprest.
Criteriile de disponibilizare, în altă ordine
În ceea ce priveşte criteriile pe care administraţia intenţionează să le aplice acum, prevăzute de art. 115 din CCM-ul aplicabil la nivelul societăţii, Sindicatul “Lignitul” Oltenia nu este de acord cu ordinea stabilită a acestora. “Primul criteriu care trebuie aplicat este cel prevăzut la art.115 alin. 2, pct. h) din CCM, respectiv «contractele individuale de muncă ale persoanelor pe principiul ultimul venit – primul plecat». Primul criteriu stabilit de dumneavoastră, nu poate fi aplicat. În primul rând, evaluarea nu a fost făcută în termenul legal, iar în al doilea rând, nu a fost făcută obiectiv, fiind făcute după criteriile apartenenţei la sindicatul agreat de dumneavoastră şi pe criterii politice. Deţinem informaţii că personalul care a avut activitate bună şi a adus venituri societăţii, au primit calificative de satisfăcător sau bine, pe când cei afiliaţi la sindicatul majoritar agreat de dumneavoastră, sau care sunt implicaţi politic, au primit calificative superioare, ceea ce îi avantajează”, transmit sindicaliştii. “Nu putem fi de acord nici cu criteriul impus de art. 115 alin. 2, lit c) din CCM, decât în situaţia în care deţineţi procese verbale de verificare a celor aflaţi în concediu medical(comisie mixtă Minprest-Casa de Sănătate), din care să rezulte că angajaţii respectivi nu erau bolnavi şi nu se aflau la domiciliu. Nu aveţi competenţa de a contesta diagnosticele stabilite de medici şi ar fi o discriminare pentru salariaţii bolnavi să fie excluşi din societate. După ce că Dumnezeu îi năpăstuieşte cu anumite boli (poate căpătate la locurile de muncă), să veniţi dumneavoastră şi să îi lăsaţi şi fără posibilitatea de a se trata sau posibilitatea de a-şi cumpăra medicamente”, se mai comunică către Minprest.
Trucaj şi abuz în serviciu: Profit în februarie, pierdere în ianuarie
Sindicaliştii mai constată şi anumite neconcordanţe în actele ce le-au fost transmise de conducerea Minprest pe care le taxează ca atare. “Din balanţa de Venituri şi cheltuieli la data de 29 februarie 2016, pe care ne-aţi transmis-o fără să fie semnată de factorii responsabili, rezultă un profit de 200.941,70 de lei, iar dumneavoastră aţi anunţat că, la 31 ianuarie 2016 aţi înregistrat o pierdere de 100.000 lei, pierdere ce a impus să tăiaţi tichetele de masă aferente lunii ianuarie 2016, la toţi angajaţii. Ne surprinde faptul că, în luna februarie 2016 aţi recuperat pierderea din ianuarie şi aţi realizat acel profit care depăşeşte de jumătate pe cel stabilit prin BVC pentru întreg anul 2016. În opinia noastră, Balanţa de verificare prezentată este trucată, la clasa 6 cheltuieli nu evidenţiaţi care a fost nivelul cheltuielilor din luna ianuarie 2016, iar la clasa 7 venituri, nu evidenţiaţi care a fost nivelul veniturilor facturate în luna ianuarie 2016”, mai concluzionează reprezentanţii sindicatului.
“Considerăm că, pentru lunile ianuarie şi februarie 2016, deşi prevăzute în BVC, în mod ilegal nu aţi acordat angajaţilor tichete de masă, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr.142/1998 şi Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 23/2015, ceea ce implică un abuz în serviciu faţă de interesele angajaţilor, mai presus pentru dumneavoastră fiind îndeplinirea criteriilor de performanţă din Contractul de Mandat şi nu angajaţii care au ajuns la o stare de înfometare şi pe care doriţi să-i osândiţi la moarte prin concediere”, se mai arată în documentul completat cu reproşul către managerul Giorgi că a apelat, simplu, la concediere în loc să vină cu soluţii concrete pentru redresarea unităţii. “Dumneavoastră aţi făcut un plan de management şi administrare al societăţii, plan pe care l-aţi supus aprobării Consiliului de Administraţie. E timpul să puneţi în aplicare acel plan şi să scoateţi societatea din impas prin alte măsuri, nu prin concedieri”, îi transmit lui Giorgi sindicaliştii.
Date ţinute la secret
Respectivii îi mai reproşează managerului general că nu le-a pus la dispoziţie fondul de salarii consumat în luna ianuarie 2016, defalcat pe categorii de personal, care a fost personalul angajat în perioada 01.octombrie 2012-11 martie 2016, pe structuri, Tesa şi muncitori, şi modul de angajare(concurs, selecţie, alte metode de angajare şi durata contractului.
“Constatăm cu regret că refuzaţi să faceţi acest lucru şi, dacă activitatea dumneavoastră desfăşurată până în prezent a fost corectă şi legală, nu înţelegem de ce nu daţi dovadă de transparenţă şi să ne comunicaţi aceste date. Noi avem obligaţia legală şi morală să informăm membrii noştri de sindicat în mod corect de ceea ce se întâmplă în societate, obligaţie pe care o aveţi şi dumneavoastră”, mai spun critici sindicaliştii, la adresa angajărilor masive făcute, care au crescut enorm numărul salariaţilor unităţii.
În lipsa unor documente edificatoare, sindicaliştii de la “Lignitul” Oltenia refuză concedierile celor 500 de la Minprest.
Anamaria Stoica