Șeful CNADNR a cerut accelerarea lucrărilor în Defileul Jiului

543

Cătălin Homor, director general al CNADNR, a făcut o vizită de lucru pe DN 66 Rovinari – Bumbeşti Jiu – Petroşani, acesta solicitând accelerarea lucrărilor executate în Defileul Jiului. „Am continuat vizita de lucru pe DN 66, un alt obiectiv important al Companiei. Pe lotul I am constatat un stadiu avansat de excuţie al lucrărilor şi am solicitat Antreprenorului, dar şi colegilor implicaţi în acest proiect să monitorizeze cu atenţie ultimele etape până la finalizarea acestora, urmând să facă toate demersurile necesare în vederea pregătirii Recepţiei.Pentru lotul II, am solicitat Antreprenorului să accelereze ritmul de execuţie, astfel încât până la sfârşitul anului lucrările să poată fi finalizate. De asemenea, având în vedere stadiul avansat al lucrărilor, s-a decis ridicarea restricţiilor de circulaţie pe DN 66”, a declarat Cătălin Homor, director general al CNADNR SA.
Procesul de monitorizare al proiectelor aflate în execuţie a continuat şi pe DN 66, Rovinari – Bumbeşti Jiu – Petroşani.
DN 66, Lot I: Rovinari – Bumbeşti Jiu, km 48+900 – km 93+500 are o lungime de 36,476 km, stadiul fizic al lucrărilor fiind de 94%. Antreprenorul lucrării este Asocierea Comsa S.A.U. – Corporate Management Solution S.R.L, valoarea contractului de lucrări fiind de 117.975.702,65 lei (fără TVA).
DN 66, Lot II: Bumbeşti Jiu – Petroşani, km 93+500 – km 126+000 are o lungime de 32,27 km, stadiul fizic al lucrărilor fiind de 82%. Antreprenorul lucrării este Asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA. – Chirulli Andrea Impresa Individuale – Coremi Inter SA, valoarea contractului de lucrări fiind de 149.705.919,89 lei (fără TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here