Se caută grefier la Parchetul Judeţean

373

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova organizează la sfârşitul acestei luni concurs de promovare a personalului auxiliar de specialitate în funcţii de execuţie la parchete superioare pentru ocuparea unui post vacant de grefier din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Cererilor de înscriere în concurs se pot depune până pe data de 18 ianuarie.

Concursul se va desfăşura în data de 29 ianuarie, ora 10:00, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, şi va consta într-o probă scrisă din tematica anunţată şi una practică – verificarea cunoştinţelor de operare pe calculator. La acest concurs poate participa personalul auxiliar de specialitate care îndeplineşte următoarele condiţii: are o vechime de cel puţin 3 ani în funcţia în care este încadrat; are calificativul „foarte bine” în ultimii 3 ani; nu a fost sancţionat disciplinar după acordarea ultimului calificativ. Cererea de înscriere la concurs împreună cu raportul întocmit se vor înainta acestui parchet până la data de 18 ianuarie 2013, cu cel puţin 10 zile înainte de data concursului. Proba practică se susţine în aceeaşi zi cu proba scrisă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here