Nonagenar acuzat de furt

481

La 90 de ani, un localnic din Stănești s-a ales cu dosar penal. Acesta este cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Bătrânul este suspectat de polițiști că, împreună cu alți doi bărbați, ar fi furat zeci de arbori de pe un teren. ”Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Stăneşti s-au sesizat cu privire la faptul că, în perioada 15-28 februarie, trei bărbaţi, în vârstă de 57, 59 şi 90 de ani, din localitate, ar fi tăiat şi sustras 53 arbori de esenţă salcâm, de pe un teren izolat. Arborii tăiaţi ar fi fost transportaţi la domiciliul celor în cauză”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here