Majorările salariale pentru angajații CEO, acordate fără ca bugetul companiei să fie aprobat. ITM Gorj a sesizat Curtea de Conturi!

854

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a sesizat Curtea de Conturi, în cazul acordării unor sporuri, adaosuri și altor drepturi salariale angajaților Complexului Energetic Oltenia (CEO), susțin surse sindicale. Mai exact, inspectorii de muncă au observat, cu ocazia verificării actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), că producătorul energetic nu are aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs, iar Curtea de Conturi trebuie să stabilească dacă cheltuielile salariale au bază legală.

Potrivit surselor citate, ITM Gorj a solicitat Curții de Conturi să efectueze verificări cu privire la acordarea unor sporuri și adaosuri salariale, prevăzute în actul adițional la CCM al CE Oltenia și să stabilească dacă aceste cheltuieli de ordin salarial au fost angajate în lipsa unor prevederi bugetare. Trebuie spus că la data de 31 ianuarie a.c., în momentul semnării actului adițional la CCM, CEO nu avea aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, pe anul 2019, cu toate că, în timpul protestelor minerilor, când liderii sindicali și administrația companiei au avut o întâlnire la Ministerul Energiei, chiar în acea zi, conducerea ministerului a dat publicității un comunicat de presă prin care anunța că ”în cadrul discuțiilor a fost analizat bugetul CEO pentru a se indentifica soluții pentru rezolvarea nemulțumirilor angajaților CEO”. Conform acelorași surse, inspectorii de muncă și-au fundamentat solicitarea către Curtea de Conturi pe unele prevederi din Legea dialogului social în care se specifică, în mod explicit, modul în care pot fi incluse clauze referitoare la drepturi în bani, limitele acestora, și condiția ca aceste angajamente să fie acordate atunci cânt există un buget aprobat. De menționat că actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă al salariaților din CEO, încheiat în urma negocierilor dintre sindicate și administrația companiei, în care au fost introduse prevederi pentru acordarea sporului de producție și a voucherelor de vacanță, trebuie să intre în vigoare începând cu data de 1 martie a.c..
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.