Fotbalul craiovean a arătat că nu-şi merită suporterii în ultimul an. E greu să nu te îndrăgosteşti de fanaticii Băniei şi de atmosfera pe care o fac oltenii la meciurile mari. Totuşi, ca orice susţinători adevăraţi, pe cei mai mulţi dintre oamenii care iau loc în peluze sau la oficială nu-i interesează neapărat rezultatele, fiind împinşi de o stare de spirit. Într-o ţară în care vechiul şi autenticul fan al fotbalului e pe cale de dispariţie, e foarte greu să înţelegi anumite decizii. Returul din Cupa României dintre FC Voluntari şi CS Universitatea Craiova se va disputa la Chiajna. Din postura de organizator, clubul ilfovean a anunţat deja că biletele pentru acest meci s-au epuizat. Informaţia nu ar fi curioasă, decât dacă fanii juveţilor nu au găsit vreo modalitate să cumpere tichetele, capacitatea arenei fiind de aproximativ 4.500 de locuri. Fără a neglija istoria şi meritele recente ale echipei din Voluntari, e greu de crezut că amfitrionii acestui “eveniment” nu au împărţit biletele la oameni care oricum nu o să apară la partidă. În tur, echipa condusă de Claudiu Niculescu s-a impus cu 1-0 la Severin şi pleacă mare favorită. Conducerea ”juveților” le-a solicitat celor de la Voluntari 2.000 de bilete pentru acest meci, dar a primit 200. Oficialii ilfovenilor s-au bazat, în refuzul lor, pe faptul că în regulament este specificat că un club poate aloca echipei adverse doar 5% din capacitatea arenei. Nu aici ar fi problema, dar vom vedea la ora meciului dacă stocul de bilete chiar s-a epuizat sau casele au fost închise cu bună ştiinţă. Tichetele de acces s-au pus în vânzare luni, 15 mai, la Stadionul “Anghel Iordănescu”, iar meciul va începe de la ora 20.30 pe Stadionul Concordia. Cel mai probabil, peste 1.000 de olteni se vor auzi din afara arenei.
Niculescu, iritat înainte de retur
Antrenorul de la FC Voluntari, Claudiu Niculescu, s-a declarat nemulţumit de atitudinea arătată de jucătorii săi în ultima săptămână. După 3 victorii consecutive în play-out, ilfovenii au suferit o înfrângere severă, 4-1 pe terenul formaţiei Gaz Metan Mediaş. Tehnicianul a declarat că la forma slabă din meciul cu ardelenii au contribuit mai mulţi factori, printre care şi zvonurile că Primăria Voluntari ar putea licita pentru brandul şi palmaresul Rapidului. “Am încercat să le transmit întreaga săptămână că jucăm pentru a câștiga play-out-ul, dar ei au fost cu gândul la meciul cu Craiova. Probabil e mai bine că s-a întâmplat acum, trebuie să se trezească la realitate. Au avut tendința să ridice nasul pe sus. A fost un rezultat umilitor pentru mine. Sunt cel mai supărat pentru că eu am făcut tot ce a depins de mine și nu s-a putut. Pe mine mă deranjează cel mai tare că de o săptămână încoace se vorbește doar de Rapid în vestiar. N-am înțeles de ce se întâmplă asta. M-a supărat asta cel mai tare, că nu s-a mai vorbit despre Voluntari în vestiar, ci doar despre Rapid. Asta a fost consecința. E o chestie pe care nu știu cum să o descriu. Nu e în regulă deloc. N-am înțeles de ce s-a ales fix în acest moment să ajungă această informație în presă. E urât față de mine ca propria conducere să iasă în presă cu astfel de lucruri chiar în aceste momente bune ale echipei”, a spus Niculescu.
Craiova vine după o altă umilinţă
Mereu pe drumuri în play-off şi cu un lot subţire, Craiova pare o formaţie decimată în acest moment. Jocul de la Chiajna ar putea fi ultimul pe banca oltenilor pentru antrenorul Gheorghe Mulţescu. Cu toate acestea, “juveţii” nu renunţă la prezenţa în ultimul act al competiţiei. În teorie, oaspeţii trebuie doar să bată la un gol diferenţă, fie pentru a intra în prelungiri, fie pentru a se califica direct. În practică e mai greu, Craiova joacă fără Marius Briceag şi Nicuşor Bancu, două piese de bază, iar Alexandhre Barthe şi Bogdan Bucurică sunt sub semnul întrebării. Craiova a pierdut în tur la ultimele secvenţe ale partidei, după ce vizitatorii au transformat un penalti. “Nu a mers nimic, și în ultimele secunde am mai luat și un gol, fără nicio logică. Avem aceiaşi jucători şi trebuie să jucăm cu ei. Poate, în retur, o să fim mai inspirați”, declara Gheorghe Mulţescu. “Noi mergem cu gândul să marcăm de mai multe ori, ca să fim siguri de calificare”, a spus şi Andrei Ivan.
Avram, la centru
Unul dintre arbitrii care i-a scos din sărite pe oficialii Craiovei la meciul tur din play-out cu FCSB, Marius Avram, a fost desemnat să conducă partida. Centralul va fi ajutat de Mircea Orbuleţ şi Marius Nicoară, în timp ce Lucian Rusandu va fi rezervă. Observatori vor fi Florin Hîncu şi Adrian Mihalcea. Finala Cupei României se va disputa la 27 mai, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti.
Cătălin Pasăre