-M.S.B. Domnule profesor Vasile Gogonea, aş dori să discutăm, astăzi, despre România «educată» şi cu cel mai mare număr de tineri care abandonează şcoala, cu degringolada din mediul educaţional şi cu violenţa din şcoli!
-V.G. Domnule director, ceea ce-mi propuneţi, face parte din strategia pe care unii o numesc «stragedia» din sistemul de învăţământ românesc şi din sarabanda violenţelor care se produc la tot pasul şi în care sunt implicaţi tinerii de vârstă şcolară! Aş putea spune că orice instituţie implicată în serviciul public de educație declară că se preocupă în mod activ ca strategiile și acțiunile sale să fie cele mai potrivite pentru fiecare elev și pentru fiecare situație, dar, eficacitatea demersului nu se transpune mereu în obiective clare, în modalități de a măsura în mod frecvent nivelul fiecărui elev față de nivelul la care ar trebui să ajungă, dar și în instrumente de corectare a situațiilor legate de abandonul şcolar, de degringolada din mediul educaţional şi de violenţa din şcoli, cum bine aţi precizat dumneavoastră! Desigur, eficacitatea se construiește prin abilitatea educatorului de a-și îmbunătăți în permanență metodele şi practicile, astfel încât să creeze cel mai mare beneficiu pentru elev, conștienți fiind că, pentru fiecare copil și tânăr, trecerea prin acel moment școlar (lecție, clasă, amfiteatru, ciclu) este «unică» şi uneori… repetabilă!
– M.S.B. Pot să vă spun că «vânzătorii de iluzii», aşa cum îi numiţi de multe ori, cocoţaţi în funcţii de conducere pe criterii politice, un fel de «lingători de clanţe» pe la instituţiile judeţene, de multe ori, ne cer astăzi schimbări spectaculoase în felul nostru de a fi, şi nu doar individual, dar și colectiv, în așa fel încât să devenim, cumva, complet diferiți, dar, votanţi pentru funcţiile lor sus-puse! Iar, prin aceste modificări urmăresc, probabil, un scop final bine calculat, din moment ce sunt depuse atâtea eforturi disperate pentru a li se conferi o logică și a li se modela un făgaș prin ceea ce numeam, până mai ieri, devenire spre mai bine! Dar, pare deajuns o persoană cu voce puternică și răguşită, dar, cu aplomb pe măsură care să indice drumul «asfaltat» cu promisiuni, iar mulți dintre noi pornesc în acea direcție, uitând orice principii morale şi educaţionale autentice!
-V.G. Vedeţi, dumneavoastră, un psiholog remarcabil, L. S. Vygotsky, cunoscut în special pentru munca sa privind dezvoltarea psihologică la copii și crearea cadrului cunoscut sub numele de teoria activității cultural-istorice, apreciază că scopul de referinţă al educației este acela de a crea condiții pentru dezvoltarea manifestărilor şi a intereselor pozitive, în strânsă legătură cu eliminarea constantă a celor negative şi reprobabile, iar, B.P. Bitinas afirmă că educația trebuie să servească ordinea socială, întrucât individul trebuie să servească societatea, de aceea, autonomia profesională este asumarea procesului și a parcursului decizional la nivel de elev, profesor, curriculum și administrare a serviciului public de educație! Dar, cred că acest lucru presupune responsabilizarea fiecărui actor implicat în educație, un fel de comunicare transparentă şi urmărirea interesului beneficiarilor actului educațional. Desigur, de la profesor, pedagog şi mentor, până la liderul educațional, fiecare rol are deplină libertate de acțiune în limitele legii și ale cadrului normativ în care funcționează învățământul, tocmai pentru a limita manifestările negative despre care vorbeam anterior! Unitățile de învățământ ar putea deveni treptat autonome în raport cu instituțiile centrale ale statului și ar avea libertate de acțiune, decizie și dezvoltare în acord cu specificul comunității educaționale!
– M.S.B. Personal, consider că un principiu fundamental ce derivă din valorile asumate este centrarea pe elev, pe student, adică, pe actorul principal al educaţiei, iar, acest lucru se reflectă în adecvarea educației la nevoile de învățare și dezvoltare ale copilului din şcoală și ale tânărului din amfiteatru, prin dezvoltarea holistică a tripticului: minte – corp – suflet. În plan concret, acest lucru presupune consiliere pentru orientare școlară și profesională bazată pe aptitudini și talent, precum și un sprijin socio-educațional pentru toți subiecţii actului educaţional, în funcție de nevoile fiecăruia. Aş mai adăuga şi flexibilitatea metodelor şi a mijloacelor educaţionale, deoarece serviciul public de educație se adaptează la nevoile comunității locale, iar procesul de predare se modelează după elev sau student și după realitățile în care acesta trăiește. Principiul se reflectă în faptul că există rute flexibile care asigură un parcurs școlar pentru fiecare, cu posibilități de revenire și de modificare a acestuia, pentru a se atinge obiectivele dorite. În plan individual, rezultatul demersului educațional, cred că ar putea fi văzut în viitor prin imaginea unui adult flexibil și adaptabil la dinamica societății, la digitalizare şi chiar la elucubraţiile care sunt legate de inteligenţa artificial! Domnule, profesor, consider că inteligenţa nu poate să fie decât umană, pentru că omul este creatorul roboţilor, iar, aceştia din urmă, nu se pot reproduce prin ei înşişi!
-V.G. Domnule director, Mircea Sorin Bădescu, mai există şi un principiu al calității măsurabile, pentru că există standarde de calitate transparente pentru toți actorii educaţiei, iar, în fiecare etapă a parcursului educațional există obiective clare şi mai puţin asumate pentru fiecare copil în parte. Impactul pozitiv al procesului de predare-învățare asupra elevului este indicatorul principal de calitate al unei școli dotate cu aparatură performantă sau mai puţin performantă, iar succesul serviciului public de educație, în ansamblu, se măsoară prin intrarea calificată a tânărului pe piața muncii. Până la urmă, colaborarea tuturor factorilor implicaţi în procesul educaţional se reflectă în câteva planuri esențiale care pot fi analizate în parte sau chiar în comun! Consider că serviciul public de educație trebuie să colaboreze cu sectorul economic și asociativ, iar școala sprijină și, la nevoie, dirijează familia în rolul său de educator principal! Cadrele didactice nu mai lucrează interdisciplinar, în beneficiul elevilor, sprijinindu-se reciproc și împărtășind modele de bune practici, iar, învățarea se bazează mai puţin pe participarea beneficiarilor (elevi, familie, comunitate) la elaborarea conținuturilor și la definirea traseului educațional!
– M.S.B. Un traseu educaţional cu multe sincope şi cu multe ezitări, cu aşa-zise îmbunătăţiri de circumstanţă, care nu au efectul dorit!
-V.G. Pentru că este ignorat principiul subsidiarităţii, acela care implică faptul că deciziile care afectează progresul copilului şi al tânărului nu se iau cât mai aproape de acesta, iar asigurarea calității demersului educațional și atingerea obiectivelor de învățare pentru fiecare copil sunt în responsabilitatea fiecărui actor implicat, de la familie la școală și comunitate. Școlile sunt încurajate, prin instrumente speciale, să-și suplimenteze finanțarea și să îmbunătățească performanța demersului educațional în modul cel mai potrivit contextului în care funcționează!
– M.S.B. Vă mulţumesc pentru acest dialog pe care sper să-l continuăm şi-n viitor, iar, problemele analizate astăzi, să le putem dezvolta mai pe larg!
Profesor Mircea Sorin BĂDESCU,
Strâmba-Jiu, Turceni
