Ei, da, mă bucur că Andrei Pleşu reafirmă ipostaza că până la urmă cei mai oneşti şi abilitaţi comentatori ai tablourilor şi compoziţiilor picturale sunt scriitorii şi mai ales cei cu fibră poetică în ei.
Astfel, am fost din nou invitat de Florin Hutium să-i „prefaţez” expoziţia „Povestiri toxice” (ce s-a vernisat, la Galeriile Florin Isuf, pe 15 aprilie 2021, la ora 12, sub prestigioasa egidă a Centrului Judeţean al Creaţiei Gorj).
Ion Cepoi a apreciat exact: pe anul acesta, ba de când cu pandemia asta (scăpată dintr-un laborator chinezesc???), e primul manifest antipolitic explicit, cu evident conţinut antiguvernamental şi antidictatorial. Caracterul ei satiric virulent, demascator al unei „realităţi absconse şi maligne”, face din opera lui Florin Hutium un eveniment epocal, o pledoarie pentru libertăţile democratice, pentru sănătatea morală a planetei.
Discursul critic asupra totalismului, fascismului, nazismului, neomarxismului, imperialismului, globalismului, gândirii mecanice, corporatismului, afacerismului mutilant al valorilor perene are o gravă factură idiomatică, fiind un urlet „expresionist” de alarmă.
Indicialitatea lucrărilor este „superficială”, adică denotativă (referinţă + sens, uşor recognoscibile). Cu o condiţie: ca vizitatorul şi contemplatorul să aibă acea obligatorie cultură estetică şi universală. Numai că artisticitatea lui Florin Hutium te intrigă, te lasă perplex, te convinge semnificaţional şi ostensiologic.
Expoziţia e o aluzie transparentă la brambureala medicală a O.M.S., a ministrului român de resort, a lui Vlad Voiculescu şi acoliţii săi. Denunţă neoleninismul „revanşard”, absurdul situaţiilor scăpate, chipurile, de sub control, genocidul în masă, rinocerismul, „ciuma ideologică” a unor manipulări perverse, mincinoase, şefi de partide cu apucături sinistre.
Tehnica lucrărilor de artă ale lui Florin Hutium este semiotică, figurativă (căci personajele anamorfozate sunt uşor depistabile de la Lenin până la Orban), de o vizualitate ce-şi are rădăcinile în cubism, surrealism, imagism şi în expresionismul german abstract.
Compoziţiile cuprind mozaicuri de semne ale diseminării sociale, cu tendinţe spre fantastic şi distopie/ antiutopie. Mizează, stilistic, pe forme, culori, geometrii insinuante, volume tranşante. Sunt închise ori deschise şi folositoare destupării minţilor proaste.
Riscând a-mi reitera nişte idei anterioare, trebuie să relev şi celelalte aspecte ce-l singularizează pe fantasmaticul şi subliminalul Florin Hutium: tenta morală, lecţia de anatomie (de disecţie) a lucrurilor, forţate să spună altceva, să exprime în genere episteme interzise, atitudini de revoltă şi de revendicare a noţiunilor fundamentale de umanism, bun simţ, libertatea cuvântului, ş.c.l.
Ei, da, închei, prin a integra „Povestirile toxice” ale lui Florin Hutium în paradigma postmodernistă. Dar ce povestiri! Despre un trecut hidos, despre un prezent dement şi despre un viitor nesigur.
Ion Popescu-Brădiceni, critic de artă
