Accident în ziua nunţii

1070

O tânără din Gorj a ajuns la spital chiar în ziua nunţii sale, după ce autoturismul în care se afla a fost lovit de o altă maşină şi aruncat în afara drumului. Din fericire, mireasa nu a suferit răni grave, iar nunta a putut avea loc până la urmă.

accident nunta 4Accidentul de circulaţie a avut loc sâmbătă, pe DN 67. Un şofer începător a încercat să depăşească coloana de nuntaşi, dar a intrat în coliziune cu primul autoturism din coloana, cel în care se afla şi mireasa, aruncându-l într-un şanţ, în afara părţii carosabile. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Printre răniţi s-a numărat şi mireasa, care a suferit un traumatism la cap.

accident nunta 5“Din primele cercetări efectuate de poliţiştii Biroului Rutier s-a constat faptul că un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Peştişani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcţia Peştişani în direcţia Arcani, s-a angajat în efectuarea unei depăşiri a unei coloane de autovehicule care rula în aceeaşi direcţie de deplasare, în zona de acţiune a indicatorului „Depăşire interzisă” şi a marcajului longitudinal simplu continuu, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 19 ani, din comuna Runcu. Aceasta nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers prins viraj la stângă. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

accident nunta 6Din fericire, mireasa a fost externată din spital după câteva ore de la producerea accidentului, iar nunta s-a putut desfăşura. În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

accident nunta 8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.