Un spectaculos accident rutier soldat cu rănirea a trei femei s-a produs luni seara, la marginea municipiului Târgu-Jiu. O maşină condusă de o tânără de 18 ani a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui şofer a virat la stânga, intenţionând să intre într-un service. În urma impactului, maşina condusă de tânăra de 18 ani a fost proiectată într-o autoplatformă parcată pe marginea drumului. Conducătoarea auto şi două pasagere, mama şoferiţei şi o prietenă, au fost transportate de urgenţă la spital.
Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orelor 18:44, pe raza localităţii Iezureni din municipiul Târgu-Jiu. Din primele cercetări, se pare că vinovat de producerea accidentului s-ar face şoferul primului autoturism, care nu s-a asigurat corespunzător înainte de a vira la stânga. “Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un participant la traficul rutier, despre faptul că pe DN 66, localitatea Iezureni, din municipiul Târgu-Jiu, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, constituită la nivelul subunităţii, care a procedat la cercetarea locului faptei, ocazie cu care s-a stabilit că B.F., 39 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de B.D., 18 ani, din orașul Bumbești-Jiu, ce se afla în depășire”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În urma impactului autoturismul condus de tânăra de 18 ani a fost proiectat într-o autoplatformă ce se afla staționată în afara părții carosabile, rezultând vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum și a două pasagere, în vârstă de 37, respectiv 44 de ani, din orașul Bumbești-Jiu. Cele trei femei au fost transportate la spital. Conducătorul primului autoturism a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celeilalte conducătoare auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu