Accident cu două victime la Plopşoru

667

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane s-a produs marţi dimineaţă, pe raza comunei Plopşoru. Din cauza vitezei prea mari, un conducător auto a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat cu maşina într-un cap de pod, în urma impactului rezultând accidentarea acestuia şi a unui pasager.

În dimineaţa zilei de 29 aprilie, la ora 04:36, Poliţia Oraşului Turceni a fost sesizată prin SNUAU 112 de un localnic din comuna Plopşoru cu privire la faptul că pe D.E. 79, în localitatea de domiciliu, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că un şofer în vârstă de 37 ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Filiaşi în direcţia Rovinari, din cauza vitezei excesive, într-o succesiune de curbe, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto şi a unui pasager din autoturism, care au fost transportaţi la Spitalul Orăşenesc Rovinari în vederea acordării de îngrijiri medicale şi recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.