Apărută în Editura „Ram”, din Aninoasa – Gorj, în anul 1939, cartea universitarului clujean Ştefan Bezdechi, „NICOLAUS OLAHUS”, primul umanist de origine română, înaintea cronicarilor, adică din secolul al XVI-lea, ne aduce informaţii deosebit de preţioase despre limba poporului nostru.
Nicolaus Olahus este strănepot al voievozilor Vlad Ţepeş şi Iancu de Hunedoara. Locuitorii Valahiei, Moldovei şi Ardealului au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie. Se deosebesc câteva prin îmbrăcăminte. Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost cândva romană, căci sunt colonii de Romani. În vremea noastră limba lor se deosebeşte foarte mult de a lor (romanilor). Multe cuvinte pot fi înţelese de latini.
Multe cuvinte sunt comune cu limba romanilor, iar monedele romane sunt dovezi ale vechimii stăpânirii romane pe aceste locuri.
Populaţiile migratoare ocupă şi ele o mare parte a teritoriului, încât partea aceasta a Europei pare să reia înfăţişarea pe care au avut-o înainte de venirea ungurilor. Slavii se reîntorc în inima ţării şi se răspândesc în toate provinciile.
Cea mai mică parte cuprinde pe unguri, care vorbesc limba ungară, dar să nu piară iarăşi limba lor, în acelaşi chip în care a pierit limba cumanilor.
Valahii, în limba lor, îşi zic Rumunyi (rurâni), adică de la Romani şi socotesc că vorbesc romuny eschte (rumâneşte), adică limba românilor.
Limba lor este mai pură şi are cea mai mare afinitate cu limba italiană, dar limba de care se servesc în biserică (mai ales bihorenii), e sporită cu vocabule slabe, care se închină după ritul şi dogma greacă, o păstrează cu încăpăţânare (tenacissime reticent).
În Ardeal, spune Olahus, „sunt patru naţiuni: valahii, ungurii, secuii şi saxonii.
Ungurii şi secuii au aceeaşi limbă (secuii au câteva cuvinte specifice graiului lor).
Limba greacă seamănă puţin cu limba latină, care are o pronunţie elenică.
În scrierile sale, Nicolaus Olahus este optimist „et erudissimum doctorum patronns, captiv nesfârşitelor treburi din vremile de astăzi aşa tulburi”
Petrus Nannus olandez (n. 1580) îl laudă pe Olahus pentru o traducere, superioară celei făcute de Erasmus de Rotterdam.
În poezia „Lethe şi Stys”, „De ce-mi împleteşti viaţa cu atâtea restrişti/Să bântuieşti a mea ţară cu atât de complete primejdii/Şi propriul neam l-ai întinat prin încă o moarte/Ţara de peste Carpaţi a străbunilor/Dintr-o vestită viţă, viaţa-mi dădu”.
Privitor la creaţiile sale, într-o poezie de 245 de versuri evocă pe Brobaricus, al cărui nume şi rang, mândrul Braşov îi dădu/Fericit că văzu ale patriei timpuri de glorii/N-a mai voit a vedea cum în ruină căzu/nemaiputând a găsi un leac pentru a patriei sale/mari suferinţe, porni spre cerescul locaş.
Versurile lui Olah: elegantissima carmina (crane veldius), poeta ornatissimu (Ivana Cyglus, Anversi, 1561).
Fire sensibilă, chiar hipersensibilă, gingăşie, susceptibilitate fină pentru drept, frumos şi mare (Kollany Imre), Căldura sentimentului, puritatea de stil, de idei şi imagini măreţe, gust şi concepte senine, inspiraţie şi geniu, cum singur mărturiseşte: În mine e o scânteie din tăcutele cărţi. Versuri elegante, simplitate, modestie, Mecena al literelor. Consideră poezia ca „Transilvania nel silvana potins”.
Misterele sfinte în al veacului veac/Întreci pe toţi poeţii, chiar şi pe cei mai de seamă/Pe tine însuţi şi lira ta dulce să cauţi s-o învingi.
Prof. Virgil Cercelaru
