Clădirea SJA Gorj, anvelopată cu 70.000 lei

426

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj investeşte 70.000 de lei pentru anveloparea staţiei centrale. Astfel, clădirea de 1.200 metri pătraţi va intra în şantier în următoarea perioadă, managerul Marinică Niculescu precizând că are deja banii prevăzuţi în buget.

Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, a făcut demersuri pentru asigurarea unor condiţii de muncă optime pentru salariaţii unităţii. S-a schimbat acoperişul, s-au făcut o serie de lucrări de modernizare, iar în următoarea perioadă se va anvelopa clădirea din Târgu-Jiu a SJA. „Vreau să anvelopez clădirea staţiei de la Târgu-Jiu. Avem în buget banii necesari pentru această investiţie. Cât de repede se poate vom demara lucrările, în funcţie de cum ne permit şi condiţiile meteo. Clădirea are 1200 metri pătraţi, iar costurile anvelopării se vor ridica la 70.000 de lei”, a explicat Marinică Niculescu, managerul SJA Gorj.

Buget mai mare în 2015
Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj va avea, în acest an, un buget mai mare decât în 2014. Ambulanţei gorjene i s-a alocat suma de circa 12.800.000 de lei. Marinică Niculescu, managerul instituţiei, spune că a solicitat 160.000.000 de lei, dar se bucură, totuşi, că suma alocată judeţului nostru este mai mare, decât bugetul de anul trecut. „Am primit 127,6 miliarde, cu trei miliarde în plus faţă de anul trecut. Noi am solicitat 160 de miliarde, dar este bine că ni s-a dat, totuşi, ceva în plus faţă de anul trecut. Aşteptăm şi ceva rectificări bugetare, astfel că sper să ne descurcăm”, a explicat Marinică Niculescu, managerul SJA Gorj. Oficialii de la Bucureşti au ţinut cont de  populaţia judeţului, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, de bugetul istoric per capita şi execuţia bugetară pentru anul 2014, de suprafaţa judeţului, de numărul de posturi ocupate la sfârşitul anului trecut, de numărul de posturi vacante la sfârşitul lui 2014 care pot fi ocupate în 2015, conform criteriilor stabilite de Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic, de numărul total de solicitări şi numărul total de kilometri parcurşi în anul anterior.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here