Sub pseudonimul Petre Pandrea se ascunde identitatea scriitorului Petre Marcu-Balș. Timp de 36 de ani, din 1932 și până la trecerea în veșnicie, în iulie, 1968, Petre Pandrea a făcut cinste pseudonimului ales și sugerat de bunica sa, Baba Stana, care străjuia zăvoiul Oltețului, cu o baltă năpădită de nuferi, stuf, lintiță, brotăcei și pești, cu numele de Pandra, unde mergea mereu la scăldat și pescuit micuțul Petre Marcu.
Licențiat în Drept, cu „magna cum laude”, obține o bursă de studii de șapte ani prin renumitele universități din Berlin, München, Heidelberg, Paris și Roma. După obținerea doctoratului, i se oferă o catedră de universitar, posturi de ministru plenipotenţiar la Paris și Bruxelles, dar refuză, „pentru a-și păstra autonomia în lupta pentru umanismul judiciar”, preferând avocatura.
Personalitate proteică, a desfășurat o activitate de jurnalist, eseist, sociolog, economist, moralist, filosof. A onorat profesia de avocat cu probitate și curaj, a scris lucrări de referință, a pledat în procese grele, cu larg ecou: „Am iubit avocatura până la demență”. Viața lui Petre Pandrea are o semnificație mai profundă decât opera, a fost un adevărat roman de aventuri. „Opera mea, afirmă diaristul, va fi viața mea memorabilă, memoriabilă, prin pilda ei, fiindcă este o operă realizată cu sudoare, sânge și suferință”.
Ne-a lăsat și unele aspecte legate de laboratorul său de creație: „Ca scriitor, am debutat cu eseuri ample între 1926-1932. În loc să trec la carte, am fost obligat, pentru căutarea pâinii zilnice, să fac jurnalistică. Gravă greșeală!”. Condeiul jurnalistului și al eseistului a continuat și în timpul scrierii principalelor cărți: „Portrete și controverse”, „Pomul vieții”, „Brâncuși. Amintiri și exegeze”, la care adaugă scrieri de specialitate: „Procedura penală”, ,,Criminalogia dialectică”, „Psihanaliza judiciară”.
Petre Pandrea își întregește opera cu jurnalul intitulat „Memoriile mandarinului valah”, scris între 1954-1958, apărut în Editura Albatros, București, 2001. Este un volum masiv, 600 de pagini, format mare, care cuprinde: „Jurnalul mandarinului valah”, „Conversațiile mandarinului valah”, „Crugul mandarinului valah” și „Cronica mandarinului valah”. Prietenii de la „Meridian ” și „Cuvântul liber” îl porecliseră „mandarin valah”… În legătură cu „Memoriile” sale, diaristul Petre Pandrea nota: „Din 1915 până în 1956, am urmat bunul obicei al autoanalizei și al consemnării în jurnal, rapid, fără pretenții stilistice, fără a te privi în oglinda nemuririi. Aceste caiete, scrise la iuțeală și la întâmplare, pot fi utile spre documentare asupra meandrelor epocii. Eu sunt placid, inutil, deasupra învălmășagului. Când vorbesc de mine, vorbesc de alții, oglindiți în mine. Suferința altora se răsfrânge imperios în mintea și sufletul meu”. Este un fel de profesiune de credință. Altădată afirma: „Notele mele din aceste caiete sunt borhot, poame căzute din livada gândirii, adunate în pripă și aruncate în butoaie pentru fermentație. Târziu le voi scoate la iveală, le voi așeza în cazan, voi aprinde focul dedesubt și apoi va începe să curgă lichidul limpede al creației și gândirii clare. Rog a nu se publica nimic din borhot” (Pentru familie, în caz de deces).
Și aceste „Memorii ale mandarinului valah” sunt atipice, nu respectă clauzele diarismului, atât principiul calendarității, cât și al cotidianității. E greu de încadrat într-un anumit gen de creație, sunt nesistematizate, „scrise la iuțeală și la întâmplare”, multe aspecte se repetă. Nefiind o calendaritate strictă, se observă adeseori abateri de la subiectul principal, în favoarea evadării în alte momente temporale și în alte locuri, cu alte cuvinte, făcând loc unor digresiuni. Nu respectă nici regulile memorialisticii, prin urmare, s-ar situa intermediar, între jurnal și memorialistică. „Memorialistul cunoaște pe scurt toată lumea, are darul ubicuității și descoperă pretutindeni zavistia, complicitatea, injustiția.” (Eugen Simion). Petre Pndrea este un moralist de primă calitate, dar nu de teapa celor raționaliști (Maiorescu, Ibrăileanu, Ralea, Călinescu), ci dintr-o tagmă răzvrătită. În cazul lui Petre Pandrea, noțiunea de moralist acoperă înteaga semantică: gânditor care se preocupă de probleme de morală, dar și de persoana căreia îi place să dea sfaturi, în același timp, să dojenească. Petre Pandrea se întreabă: „De ce târăsc aproape cotidian acest făraș cu deșeuri fiziologice, gunoaie morale și zdrențe de gânduri”? „Eu sunt născut anarhist, mi-am alungat anarhia, afirmă Petre Pandrea și mă construiesc pe coordonatele străbunilor”.
Tematica „Memorialelor” este numeroasă și felurită, primim informații, în primul rând, despre personalitatea moralistului Petre Pandrea, despre viața sa tumultoasă, agitată, plină de aventuri, despre contemporanii săi, scriitori, jurnaliști, filosofi, oameni politici, femei celebre ale timpului și amanții lor, mașinaţii, înscenări, intrigi și despre profesia de avocat.
Petre Pandrea era al șaselea copil din cei doisprezece, din cei doi părinți, Tata Ion și Mama Ana, tatăl căsătorit la 16 ani, iar mama, la 14 ani, oameni înstăriți și gospodari, cu 30 de pogoane, pământ arabil, vie, livadă, zăvoaie, în afară de averea mamei. Locuiau în Balș, județul Romanați. Totodată, tatăl era pescar, cârciumar, stăpân de hanuri, factor poştal și negustor. Curtea, cu acareturi și slugi multe, gospodăria gemea de vite, porci și păsări, mai târziu, case la Craiova. Toți copiii sunt trimiși la școli iar în vacanțe dau ajutor în gospodărie. „Neamul Marcilor” a produs 16% intelectuali, fără niciun infractor de drept comun, dar cu patru încarcerați din pretexte politice, ceea ce le înnobilează stirpea. Petre Pandrea, aflat printre cei patru, a fost arestat de patru ori înainte de 1944, ca om de stânga, fără să aparțină vreunui partid, și de șapte ori în perioada 1946-1964, ca agitator anticomunist, deși, paradoxal, ca avocat, sub burghezie, a salvat de la moarte, gratuit, 1000 de comuniști, antifascisti, muncitori și israeliți, numai prin procesul Mediaş, judecat în mai 1941 la Curtea Marțială Craiova, au fost 300 de inși încadrați la moarte, dar eliberați, în numele umanismului judiciar, ca urmare a pledoariilor sale. „Eu am avut o mare sănătate înfloritoare, arată Petre Pandrea, o vitalitate dinamică, am avut bani, frumusețe, succes în adolescentă și tinerețe. Pe urmă au sosit furtunile care m-au doborât. Mi-am atras mânia unor politicieni politicaștri”. Și spovedania continuă: „Când am intrat în pușcărie, mi s-au răpit condeiul și glasul de avocat, cele două arme ale mele, armele ctitoriale moderne în Valahia. Am descoperit în mine, atunci, mandarinul din mine, pe intelectualul dotat cu memorie și multiple cunoștințe, de tip intelectualist. Sufletul meu era bolnav, bolnav de alean universal, bolnav de nedreptăți sociale, contemplând și suferind de răul fără leac din lume (Weltschmerz). Petre Pandrea a fost un învederat antifascist și antihitletist”.
Memoriile se deschid cu execuția lui Lucrețiu Pătrășcanu, fiul scriitorului D.D. Pătrășcanu și cumnatul lui Petre Pandrea. A fost ucis în inima Capitalei, într-un proces monstrous. Comuniștii l-au executat, pentru că era considerat agent antisovietic, în relații cu Siguranța Generală burghezo-moșierească. „Mihail Sadoveanu, Gala Galaction și Dr. Petru Groza, afirmă Petre Pandrea, au prezidat moartea lui Lucrețiu Pătrășcanu”, deși, între Mihail Sadoveanu, Gala Galaction și D.D Pătrășcanu, tatăl, au existat relații cordiale, l-au legănat când era mic.
Nu de puține ori, Petre Pandrea vorbește despre păcatul carnalității moștenit de la Tata Ion, despre paradisul erotic din Germania, în timpul studiilor, se mândrește cu virilitatea sa excentrică, cu o vitalitate debordantă, pasiunea sa carnală lua uneori forme demențiale. „Amorul, se justifică moralistul, este singurul sport serios practicat cotidian de bărbații însurați în Oltenia, provincia mea natală, populată de oameni abrași, energici și activi”. În „Conversațiile mandarinului valah”, Petre Pandrea afirmă că sensul prezenței sale în lume este „de a împlini și respecta doctrina strămoșilor, îți umpli mațul și-ți deșerți lichidul seminal pentru a odrăsli”. Ține o statistică a fecioarelor deflorate, de asemenea, menționează că niciodată nu s-a atins de clientele, guvernantele și servitoarele sale. Este interesat cum se practică sportul erotic în Occident, în Balcani sau în India, mărturisește că, la 54 de ani, are ca ideal sihăstria, dar nu una monahală (taedum vitae), cu alte cuvinte, renunțarea la izvorul plăcerilor sale sexuale, dar constată că „clocotul testicular și hormonal îi perturbează sihăstria”. Dar, la un moment dat, se întreabă: „Cui prodest? Cui folosește ceea ce scriu aici despre tabù sub obrocul sincerității totale și a dezvăluirii unor sacre intimități?” Prin urmare, se rușinează de ceea ce scrie, nu are noțiunea păcatului, dar are noțiunea rușinii: „Mă cutremur că acest „Jurnal de mandarin valah” ar putea fi foiletat de copii, de nepoți, de frați sau de alte rude ale mele, de sânge. M-aș zvârcoli în mormânt și mi-ar plesni pomeții hârcii de rușine, dacă aș apărea nețeselat, nespălat, cu prohab descheiat în fața lumii”. Desigur că autorul are în vedere stilul său presărat cu crudități de limbaj, vorbe licențioase. Cu toate acestea, la începutul „Memoriilor”, notează: „Strict secret!”. Numai pentru Nadia și Andrei, când vor împlini 25 de ani…. (Tata, aprilie 1954, București).
Tipologia acestor „Memorii” este complexă și variată: scriitori, jurnaliști, filosofi, actori, femei celebre, oameni politici. În general, este o lume românească văzută, mai ales prin viciile ei, memoria diaristului Petre Pandrea este înfricoșătoare și reține totul. Întocmind o listă a lichelelor, Mihai Ralea ocupă locul întâi, „un crampon ministerial pe diverse strapontine”, „s-a căţărat pe scară socială după pilda lui Dinu Păturică”, „l-a lăsat pe Ibrăileanu să moară pe pat de spital în sărăcie, aproape în mizerie”, a fost felon față de criticul moldovean și față de C. Stere și Virgil Madgearu.
Ralea, Camil Petrescu și Cezar Petrescu, spune Petre Pandrea, sunt niște „veleitari și conformiști”. „Pentru Sadoveanu, aveam o antipatie radicală (fiind cu toate regimurile), Gala Galaction mi se părea superficial și livresc, D.D. Pătrașcanu (socrul) era un candid, Panait Istrati un semidoct, Brătescu-Voinești cu cap de pasăre, Garabet Ibrăileanu, prea maladiv. Numai Arghezi era pe gustul meu: gospodar oltean și rafinat poet european, salubru în gusturi și viață, detașat de contemporani, invectivându-i. De la Arghezi, am învățat pledoaria corosivă, sarcastică, simbolică. Poetul s-a dovedit cobilițar oltean abraș. El mă iubea, fiindcă eram din Oltenia și era prieten cu socrul meu, D.D. Pătrașcanu”. Tot despre M. Sadoveanu, se exprimă într-un limbaj crud, licenţios pe care cu greu îl putem reda. Inconsecvent în opinii, altădată spune că Tudor Arghezi este „o lichea în ariergardă”. Despre O. Goga spune că „a fost ucis de propria soție, otrăvitoare în masă și vrăjitoarea Veturia Goga”, iar Victor Eftimiu, „Victimiu”, a fost victimă a femeilor frumoase și a frumuseții lui. Aflăm că Radu Gyr (Radu Demetrescu-Gyr) a fost încarcerat 13 ani, fiind legionar. Pe Geo Bogza, chiar dacă spune că este un amic al său, îl face lichea și „Țârcovnic leninist”. O altă informaţie furnizată de „Memorii” este că directorul revistei craiovene „Meridian”, Tiberiu Iliescu, profesor secundar, a etichetat-o pe Elena Farago cu sintagma „catafalcul liric”. Aceasta, impresionată de articolul înduioșător al lui Tiberiu Ionescu, scris cu ocazia uciderii lui Nicolae Iorga, intitulat „Bună seara, Domnule Iorga!” îl sună la telefon și îi spune: „Aici este „Catafalcul liric”. Știu că mă urăști și mă disprețuiești. Am citit articolul despre Domnul Iorga. Dă-mi voie să-ți mulțumesc și să-ți sărut mâna!”. Elena Farago era semănătoristă. Iată ce scrie despre Zaharia Stancu: „Zaharia Stancu a fost un copil frumos, vital, dotat cu inteligență și sensibilitate, simpatic tuturor, inclusiv dascălilor săi care l-au iubit și pe care i-a iubit. Era, firește, premiant”. La 11 ani, se pregătea să dea examen ca bursier la liceul model al țării. Cu o lună înainte de examen și-a scrintit piciorul și-a rămas infirm pe toată viața, ca lordul Byron. Cu toate acestea, Petre Pandrea îl face „un pokerist politic, un cafegiu de Turnu Măgurele”, iar cărțile sale sunt „cărți rușinoase și inutile”, pe când Zaharia Stancu, generos, l-a primit la Fondul Literar și l-a introdus la cantina scriitorilor.
Printr-un limbaj defăimător îl prezintă și pe filosoful Emil Cioran, pentru nihilismul său, prin ethosul agresiv față de ţăranul român și mioritismul acestuia. Acesta este copios înjurat de Petre Țuțea, pentru diatriba împotriva românilor. Lui Petre Țuțea îi apreciază „inteligența monstruoasă”, dar îl detestă pentru oportunismul și cinismul său. Mandarinul Petre Pandrea povestește despre un zaiafet din vara anului 1937 (1939) cu participarea lui Sorin Pavel, Emil Cioran, Mircea Eliade. După miezul nopții, filosoful Emil Cioran, autorul scrierii „Pe culmile disperării”, s-a aruncat îmbrăcat în lacul Herăstrău, să se înece. A fost salvat cu ajutorul participanților la acel chef cu lăutari.
Despre profesorul Nae Ionescu afirmă că era „un țigan lăutar filosofic”, „filosoful tulburător și aventurier”, otrăvit de Elena Lupescu și Carol II.
Take Ionescu era onest, om bun, blând, cu oratoria lui îi domina pe toți, „avea fibră de om de Stat și de gospodar al cetății”, dar în 1907, a dat mâna cu marele său rival, Ionel Brătianu. „Constantin Stere n-a guvernat niciodată, deși este unul dintre cei mai mari oameni politici, omul care a arat adânc brazdele vieții publice în etapa 1900-1925. Triumviratul Pauker-Luca-Tehoari Georgescu a fost nefast pentru țară. Ana Pauker și Vasile Luca, doi străini fără patrie, fără credință, fără neam, vor să sugrume națiunea!” .
Ion Gheorghe Maurer (Jenică Maurer), „omul lui Ghiță Dej”, a fost primit în Academie într-o promoție cu Tudor Arghezi, fără titluri și lucrări, un avocat și jurist clasa III. „Eu am fost turnat, afirmă Petre Pandrea, de H. Soreanu, Ion Gheorghe Maurer și Miron Constantinescu. Ei m-au mâncat”.
Mandarinul Petre Pandrea dă sfaturi bărbatului privind comportamentul sexual. „Bărbatul mai trebuie, de pildă, să respecte cu sfințenie, opt ore de muncă, opt ore de somn și opt ore de lenevie”. Și opiniile despre femei sunt nefericite, peste așteptări: „Misiunea femeii este la pat, iar nu la sfat”. „O femeie măritată sau nemăritată fără ac, mătură, cârpă și făraș este ca o albină fără ac, ca un scriitor fără stilou, ca un mire fără copulațiune”. „Cea mai inteligentă femeie nu atinge nivelul unui bărbat cu inteligență medie”. Se vede treaba că acest Don Juan mândru de bărbăția sa, atras permanent de frumosul și eternul feminin, subestimează rolul femeii în societate.
Diaristul Petre Pandrea e la punct cu toate bârfele din Capitală. Femei celebre ale timpului din Valahia: Regina Maria, Martha Bibescu, Cella Delavrancea, Maruca Cantacuzino, sunt femei frumoase, inteligente și talentate, pe când Ferdinand, îndrăgostit de Elena Văcărescu, este „un răţoi printre patru lebede”. Nu este neglijat nici amorul lor extraconjugal. Dă pe față, fără perdea, toate aventurile lor erotice.
Moralistul Petre Pandrea nu uită să-și enumere și viciile sale: viciul femeii, viciul lecturii și viciul zaiafetului (chef mare cu lăutari). „Nășitul este una din cele trei profesiuni ale mele: naș, avocat, scriitor”.
Trăind într-o epocă de calomnii și minciuni, cu ignorarea oricăror criterii morale, Petre Pandrea a fost un necruțător şi demolator cu vocaţie: „N-am cruțat pe nimeni, nu m-am cruțat nici pe mine. Amicus Plato sed magis amica veritas (lat. „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten adevărul”). Am scris într-un anumit sens sine ira et studio (lat. ,,fără ură și părtinire”).
Limbajul lui Petre Pandrea este crud, colorat, violent, original, punând pecetea unui stil aparte, stilul pandrist.
Apărător permanent al moralei și tradiției țărănești, spirit cobiliţar și pandur, situându-se mereu de-a curmezișul istoriei, viața acestui intelectual erasmic a fost o succesiune de tragedii.
„Un Saint-Just însoțit de un Don Juan oltean…..” (Eugen Simion).
Constantin E. Ungureanu
