Adolescenţi cercetaţi pentru furt calificat

467

Doi adolescenţi în vârstă de 16 şi 17 ani, din Bumbeşti-Jiu, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras o bicicletă din scara unui bloc din localitate.

În după-amiaza zilei de 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi de către un localnic despre faptul că în perioada 11 – 16 septembrie, autori necunoscuţi i-au sustras bicicleta din scara blocului unde locuieşte. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că autorii furtului ar fi doi adolescenţi din localitate. „Din cercetările efectuate de poliţişti au fost identificaţi autorii furtului în persoana lui S.G.A. în vârstă de 16 ani şi T.S.G. în vârstă de 17 ani, ambii din oraşul Bumbeşti Jiu. Bicicleta a fost recuperată şi predată persoanei vătămate iar cercetările în cauză continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here