Câinii de serviciu din dotarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj au participat ieri dimineaţă la un concurs ce s-a desfăşurat în poligonul chinologic din baza sportivă, concurs organizat în vederea evaluării stadiului de pregătire a câinilor de serviciu, precum şi a conductorilor acestora.
Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestui concurs a fost întocmit un regulament, prin care au fost stabilite probele de concurs pentru fiecare categorie de dresaj în parte.
Concursul a constat într-o probă practică de dresaj de disciplină pentru toţi câinii şi o probă din dresajul de specializare a fiecărui câine de serviciu, respectiv patrulare–intervenţie, urmărire sau căutare–salvare în mediul natural. „Dresajul general a urmărit dresajul de disciplină, dresajul pentru deprinderi şi dresajul pentru dezvoltarea atenţiei. iar dresajul de specializare a urmărit executarea unor probe din specialitatea de patrulare şi intervenţie. Aprecierea rezultatelor obţinute s-a realizat prin note care au fost consemnate în fişele de concurs de către arbitri”, a explicat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
La acest concurs au participat un număr de şase câini de serviciu, precum şi conductorii acestora, specializaţi în patrulare-intervenţie, prelucrare urme şi căutare salvare în mediul natural.
Roxana Lupu