Gorjul, în top la indemnizațiile achitate pensionarilor agricultori

128

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, cu 2.322 mai mic în comparaţie cu luna precedentă. Dintre aceştia, 832.693 erau pensionari din sistemul public, iar 93.172 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 527 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 611 lei), Cluj (594 lei), Bistriţa-Năsăud (591 lei), Hunedoara (598 lei) şi Prahova (586 lei). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 38.782 – şi în judeţele Suceava (34.808 pensionari), Iaşi (30.799), Dolj (29.771), Prahova (27.550) şi Bacău (26.939), potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (483 lei), Gorj (441 lei), Hunedoara (420 lei) şi în Sectorul 2 al Capitalei (432 lei). De altfel, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (6.387 persoane), urmat de judeţele Botoşani (6.156), Dolj (5.863), Olt (5.477) şi Teleorman (5.401).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.