Ce spune poliția despre furtul de la Spitalul Județean

293

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, pe 29 august, cu privire la faptul că o persoană ar sustrage mâncare de la cantina Spitalului Județean de Urgență din localitate.

În urma sesizării, polițiștii ajunși la fața locului au identificat în curtea interioară a spitalului, un autoturism, parcat în apropierea stației de oxigen, iar în proximitatea acestuia, un bărbat, care, la vederea polițiștilor, a devenit agitat și a manifestat un comportament suspect.

Polițiștii au procedat la identificarea persoanei în cauză, în identitatea unui bărbat, de 37 de ani, din Târgu Jiu, iar în urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat mai multe caserole din material plastic, goale și mai multe produse alimentare, pe care bărbatul le-ar fi sustras din cantina spitalului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here