2. Pseudovalorile sub șenilele cotidianului buimăcit
Trăim în aceste timpuri aparent haotice. Încerc să nu mă las înșelat de dicotomia adevărat-fals, de opoziția bine-rău, de contradicția național-universal și de disjuncția religios-laic, ori de diada pace-război. Dar cum în transmodernitate terțului exclus (al lui Hegel) i-a luat loc terțul inclus (al lui Basarab Nicolescu), odată cu schimbarea de paradigmă a țâșnit din frământările sale interne un vulcan ideologic irațional (adică de natura fundamentalismului oriental – n.m., I.P.B.).
Sunt un hermeneut experimentat, sunt un creștin cu scaun la cap, sunt un analist moderat al fenomenologiei postmoderniste contemporane, sunt, așadar, un gânditor echilibrat. Am o cultură politică adecvată pe care mi-am închegat-o pe parcursul a 50 de ani de (re)lectură (1974-2024) și de orientare într-un spațiotimp spiritual românesc și european, local și mondial.
Am fost o viață întreagă, scriitor, jurnalist, publicist, profesor universitar, director de reviste și edituri („Alexandru Ștefulescu”, „Gorjeanul”), am colaborat la „Contemporanul”, „România Literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare” ș.a. Deci îmi pot asuma totala răspundere pentru afirmațiile de față oricând argumentabile și social și științific, și ontologic și axiologic, cu convingerea, de nestrămutat, că, la ora aceasta, planeta e în fierbere, în plină restructurare a noii ordini strategicoglobaliste; imperativele ei par învăluite într-un „smog” infernal, prioritățile ei au fost învăluite de o ceață compactă (aproape de nestrăbătut – n.m., I.P.B.).
Elita intelectuală ori s-a lăsat pradă compromisurilor „pozitive”; ori o greață sartriană i-a întors mațele pe dos și-a vărsat în afară valuri de venin informaționat promovat cu o insistență dubioasă de-o presă și o mass-medie duplicitară, căutătoare de scandal, doritoare să obțină receptarea imediată a vulgului superficial și semidoct. Din rândurile prea numeroase ale acestei mase informe canettiene, consumând o pseudoputere pseudocivică, vai, a ieșit o pseudoclasă pseudopolitică, în marea ei parte înrobită unor grupuri de interese oculte ori mai grav înhăitată statului paralel distrugător în primul rând al conștiinței individuale și în al doilea rând al solidarității colective.
O declarație a campionului olimpic de la Paris, David Popovici, mi-a înlesnit etic și moral demersul editorial. Într-o țară prost condusă, ori doar cu-o indiferență ticăloasă, cârmuită, în care orice reformă educativă a eșuat lamentabil (vezi ca atare declarația seacă a lui Klaus Iohannis – așa-zis pseudopreședinte al României). În cele zece decenii de involuție (accelerată – n.m. I.P.B.), lucrurile se mișcă aproape invizibil, se urnesc insesizabil spre un viitor încă incert din absolut toate punctele de vedere.
Repet, sunt uluit de cele ce se întâmplă în cotidianul buimăcit de tot soiul de războaie (ba reci, ba calde) din Rusia „neoțaristă / neosovietică”, dintre Israel și restul lumii arabe și/sau islamice, dintre lumea civilizată occidentală și-o Asie ori o Africă întârziate în timp, dezagregate în sărăcie-foamete-boli periculoase, invadate de dictaturi personale de un „narcisism” autoritar cu cât mai găunos cu atât mai păgubos popoarelor (fie ele Houthi din Yemen, atacatoare ale navelor comerciale din Marea Roșie, instruite de soldații armatei ruse, drept pedeapsă pentru administrația SUA).
Ion Popescu-Brădiceni
