Un nou produs românesc recunoscut și protejat în UE

175

Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc „Sardeluță marinată” în registrul Specialităților Tradiționale Garantate (STG).

„Sardeluța marinată” este obținută prin marinarea șprotului, putând rezulta trei varietăți diferite în funcție de marinada folosită. După adăugarea vinului, uleiului de floarea soarelui sau a uleiului de floarea soarelui cu ardei iute la șprotul marinat și aromat cu diferite ingrediente, produsul capătă gusturi distincte, cu calități organoleptice specifice.

În mod tradițional, următoarele ingrediente sunt folosite pentru marinarea peștelui: sare neiodată, oțet de vin, vin alb, zahăr, ulei de floarea soarelui, praf de boia dulce, ardei iute, boabe de piper negru, foi de dafin, ardei iute, ardei iute și semințe de coriandru.

Denumirea produsului indică specificul materiei prime – șprotul fără cap și eviscerat – și modul de preparare (marinare).

La nivel european, România are recunoscute şi protejate 13 produse, din care 11 cu Indicație Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnați de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni, Salata cu Icre de Ştiucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv Telemea de Ibăneşti şi un alt produs cu Specialitate Tradiţională Garantată (STG) – Salată tradiţională cu icre de crap.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here