,,Cupa CSM Târgu Jiu”, adjudecată de gorjence. La echipă ar mai putea sosi jucătoare

1135

CSM Târgu Jiu s-a impus şi în ultimul meci de pregătire al turneului pe care l-a găzduit la finalul săptămânii trecute. Echipa pregătită de Liviu Andrieş şi Andrei Enache a trecut, duminică, de CS Activ Prahova Ploiești, scor 26-25. A fost cea de-a treia victorie consecutivă din tot atâtea meciuri pentru formaţia noastră, care în precedentele două confruntări a dispus de CNE Râmnicu Vâlcea (37-32) şi Unirea Slobozia (32-28). Revenind la confruntarea cu prahovencele, Iulia Andrei a fost cea mai bună marcatoare din tabăra gazdelor, cu 7 reușite. Alte trei fete au marcat de câte patru ori.
CSM Târgu Jiu: Alina Ciuchiatu, Elena Marica Bercu, Cristina Popovici – Bianca Chiriţă 2g, Bianca Stanca 4g, Oana Iordache, Valentina Toader 1g, Anna Ivanenko 1g, Ira Zinatullina 4g, Gabriela Frunză, Pal Mădălina 2g, Florenţa Ilie 1g, Iulia Andrei 7g, Mihaela Obedeanu, Sabine Klimek 4g. Antrenori: Liviu Andrieş şi Andrei Enache.
La finalul turneului, antrenorul Liviu Andrieş s-a declarat mulţumit de rezultatele înregistrate, dar a admis că mai sunt lucruri care trebuie reglate în jocul echipei. O veste îmbucurătoare o reprezintă şi revenirea pe parchet a două jucătoare care au lipsit o perioadă considerabilă de timp. Este vorba despre Anna Ivanenko şi Pal Ceandani. De asemenea, Mihaela Obedeanu se apropie și ea de întoarcerea în jocurile oficiale. ,,Ca rezultate este clar că trebuie să fim mulţumiţi, am câştigat trei jocuri. Ca joc, încă mai avem de lucru, asta se vede şi s-a văzut în toate meciurile. Mai trebuie să lucrăm pentru a prinde forma maximă, dar este un lucru bun că am avut trei victorii şi după acest turneu nu am avut probleme din punct de vedere fizic sau cu accidentările. Asta contează foarte mult, pentru că suferim la acest capitol. Le felicit pe fete pentru cele trei victorii. A fost un turneu util şi ne mai rămâne o săptămână de pregătire pentru ultimele trei etape din retur. Momentan, şi-au revenit doar două fete, mai avem încă două care s-au accindentat în ultima perioadă. Contează orice revenire, dar fetele mai au mult de lucru pentru că au fost accidentări care le-au ţinut departe mult timp de teren şi se vede în evoluţia lor. Sper eu ca prin antrenamente, prin determinarea lor, să recupereze cât mai repede şi să se reintegreze în echipă, pentru că avem nevoie de fiecare jucătoare să aducă un plus”, a precizat Andrieş după terminarea competiţiei. Antrenorul principal al CSM-ului nu a exclus noi veniri la echipă, dar a spus că şi fără transferuri obiectivul rămâne acelaşi. ,,Mai sunt 12-15 zile până se încheie perioada de transferuri, suntem încă în discuţii şi vom vedea dacă se vor materializa, dacă nu, mergem pe lotul actual, pentru că suntem competitivi şi va trebui să reuşim să ne îndeplinim obiectivele. Le mulţumim fanilor că au fost alături de noi şi îi aşteptăm şi la meciurile oficiale”.

Zinatullina, cea mai bună jucătoare a turneului
Trofeul pentru câştigătoarea competiţiei amicale nu a fost singurul din tabăra alb-albastrelor. Formaţia noastră a dat şi cea mai bună jucătoare a întrecerii, pe Ira Zinatullina.
Handbalista originară din Ucraina a trecut peste accidentarea din prima zi şi a reuşit prestaţii foarte bune până la finalul turneului. Ira a declarat că se simte pregătită şi pentru partidele oficiale şi aşteaptă cu nerăbdare revenirea Diviziei A. CSM Târgu Jiu îşi propune în acest sezon promovarea în Liga Florilor.
,,Nu am început tocmai bine acest turneu, am făcut o entorsă, dar nu a fost atât de gravă. Am reuşit să-mi revin seara şi a doua zi am revenit pe parchet. Le-am ajutat pe fete atât cât am putut şi am câştigat acest turneu datorită muncii noastre şi atitudinii pe care am avut-o la fiecare meci. La acest turneu amical am exersat toate schemele de joc şi faptul că ne-am antrenat bine şi am câştigat meciurile ne dă încredere pentru mai departe. Cu siguranţă, o să facem tot posibilul ca să jucăm tot mai bine de la meci la meci, vom trata foarte serios fiecare joc şi vrem să luăm lucrurile pas cu pas. Abia aştept reluarea campionatului pentru că a fost o pauză destul de mare. Ne-am pregătit destul de bine şi acum aşteptăm să intrăm în joc”, a spus Zinatullina. CSM Târgu Jiu va relua seria meciurilor oficiale pe 23 ianuarie, atunci când elevele lui Liviu Andrieș vor juca pe teren propriu cu CSU Universitatea de Vest Timișoara.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here