Au încălcat ordinele de protecție! Dosare penale pentru doi bărbați, din Bolboși și Slivilești

749

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 68 de ani, din comuna Bolboși, s-ar fi deplasat la locuința de domiciliu, deși împotriva sa, la data de 6 noiembrie a.c., a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care a fost obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și soția sa de 72 de ani.

 

Tot în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 68 de ani, din comuna Slivilești, s-ar fi deplasat la locuință, deși împotriva sa, la data de 6 noiembrie a.c., a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care a fost obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de locuință și soția sa de 67 de ani.

 

În ambele cauze s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor instituite printr-un ordin de protecție provizoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here