Crasna: A dat cu mașina în poartă, a chemat poliția și, apoi, a refuzat testele de alcoolemie!

3046

Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați, ieri, de către un bărbat de 66 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că în timp ce a vrut să parcheze autoturismul, a acroșat poarta locuinței sale, avariind autoturismul.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au întocmit documentele necesare pentru eliberarea autorizației de reparații auto.

Conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta fiind condus spital, unde a refuzat și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare de mostre biologice.

1 COMENTARIU

  1. Bai tâmpiților din politie, atât de jalnici ați ajuns? La prostul ala ai pune fiola nevastă-sa când merge acasă, ca la serviciu mergeți beți fluent. Sunteți de pus pe internet polițiști incompetenți. Vouă va trebuie control psihic în Politia Română. Ma întreb nu va doare prostia? Am ajuns ca cetățeni sa ne fie silă când vedem asemenea grozavii. Ce naibii de scoala de politie ați făcut, ca sunteți o rușine națională. Va întrebați de ce bancuri și glume cu voi pe internet? Politia Gorj din ce în ce mai jalnica și incompetenta, ca de corupta o știe toată lumea, ce e la Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here