Cătălin Pîrvulescu a plecat de la Târgu-Jiu, dar vrea să revină în Liga 2

1139

Fundașul central Cătălin Pîrvulescu (30 ani) a plecat de la Viitorul Târgu Jiu. Transferat la gruparea gorjeană de la Turris Oltul Turnu Măgurele, fotbalistul a avut ghinion şi s-a accidentat foarte repede. Originar din Vâlcea, a semnat cu Viitorul Dăeşti, cu care speră să promoveze în Liga 2. Pîrvulescu mai are până să revină pe gazon, pentru că este încă în recuperare după operaţie. Trecut şi pe la Pandurii, apărătorul nu crede că fosta sa formaţie sau CSM Slatina sunt adversari dificili în lupta pentru eşalonul secund. ,,Am avut hernie de disc, ultima fază. Nu mai puteam nici să merg, astfel că operația a fost singura soluție. Acum fac alergare ușoară, nu intru la dueluri cu mingea, mă simt bine. Mai am de așteptat puțin, în septembrie cred că o pot să joc, eventual ratez prima etapă, apoi sper să fiu apt. Totul va depinde de cum mă voi simți atunci. Am venit la Fedeleșoiu pentru că este un grup frumos, cunosc aproape toți jucătorii. În plus, vreau să fiu acasă, lângă familie, și oferta de la Dăești a fost o bună oportunitate. Sper să fiu sănătos și să promovăm la Liga a doua, dacă nu erau șanse și nu aveam încredere, nu veneam la Dăești. Știu că majoritatea băieților au jucat la Liga a 2-a. Este o echipa de promovare, am încredere, nu ne este teamă nici de Slatina, nici de Pandurii, altfel nu am mai juca”, a mai declarat Pîrvulescu. În cariera sa, Cătălin Pîrvulescu a mai jucat pentru CSM Râmnicu Vâlcea, Damila Măciuca şi FC Hermannstadt.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here