În acest roman autobiografic, intitulat Sanctuarul suferinţei, sunt expuse principalele evenimente din viaţa mea, trăite din fragedă copilărie, de la vârsta de 12 ani, din 1944, şi până la pensionare, la vârsta de 62 de ani, din 1994, sub regimul comunist totalitar din România, care m-a umilit şi m-a marginalizat.
Cred că au existat în ţara noastră şi oameni care s-au opus regimului totalitar, dar au fost mulţi conaţionali care au colaborat cu comuniştii şi au supus poporul român la un regim de asuprire şi teroare.
Eu am ales calea evadării în lumea ştiinţei şi am cercetat flora şi vegetaţia României mai bine de 40 de ani.
Cu această ocazie, am cercetat viaţa plantelor, care mi-au înnobilat mintea şi mi-au liniştit sufletul, salvându-mă de la toate restricţiile impuse de către comunişti oamenilor din această ţară. Tot timpul am militat pentru ca oamenii să protejeze natura şi mediul înconjurător ca factori de bază ai existenţei noastre în univers!
Niciodată nu putem să ştim în ce societate vom trăi şi ce orientare socială şi economică va avea aceasta. Ţelul vieţii noastre este slujirea adevărului ştiinţific, indiferent de sacrificiile făcute. Mai mult, factorii de conjunctură din societatea umană, ca şi factorii politici nefavorabili trebuie să rămână în afara vieţii noastre, deoarece timpul va repudia răul din viaţa oamenilor şi din societate.
Asistăm astăzi la un paradox: ceea ce a fost divinizat cândva a trecut de acum în derizoriu. Trebuie făcut un pas hotărâtor pentru a uita o lume iluzorie, cea comunistă, care a ucis zeci de milioane de oameni.
Eu cred că mi-am făcut datoria de cetăţean al acestui neam, disociindu-mă, graţie activităţii mele ştiinţifice, de societatea comunistă în care am fost obligat să trăiesc şi să muncesc.
Rămâne ca cititorii mei să-mi ierte acele fapte mai puţin demne pe care le-am menţionat în acest roman autobiografic, ştiind că toată viaţa am fost urmărit de securitatea comunistă. Sper ca persecuțiile la care am fost supus să nu se mai repete pe pământul României nici acum şi nici în viitor! Dumnezeu să binecuvânteze poporul român în lupta sa de emancipare socială, politică şi economică!
Ilie C. Zaharia, 6 octombrie 2006, Vidin/Jupâneşti – Gorj
Notă: Ilie C. Zaharia, autorul acestui roman autobiografic, a fost director și profesor de biologie la Școala Generală din Albeni, Raionul Gilort, regiunea Oltenia, într-o perioadă „tulbure” – 1955 – 1962!
*Pentru mine, ca profesor pensionar, după ce am funcționat 44 ani la Școala Gimnazială nr. 1 Albeni, între 1 septembrie 1976 – 1 septembrie 2020, rămâne o mare personalitate științifică, un model științific aparte și un mare dascăl cu o demnitate aparte!
Prof. pensionar, Teodor Voicu
