Cinci gorjeni au ajuns la medic din cauza scăldatului

393

Mersul la scăldat în locaţii neautorizate şi neverificate din punct de vedere bacteriologic poate fi un pericol pentru cei care aleg să se răcorească în aceste locuri. La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu au ajuns cinci persoane cu infecţii bacteriene, după ce s-au scăldat în ape stătătoare. Reprezentanţii SJU spun că pentru a evita îmbolnăvirea trebuie să mergem la scăldat doar în locurile autorizate, care sunt verificate periodic de Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Dorinţa de răcorire i-a determinat pe unii gorjeni să meargă la scăldat în diferite lacuri, bălţi sau râuri. Conştienţi sau nu de pericolul la care se expun, aceştia şi-au asumat orice risc. Cinci dintre ai au ajuns ulterior la spital, unde au fost diagnosticaţi cu infecţii bacteriene. „Am avut cinci cazuri de infecţii bacteriene cauzate de scăldatul în ape stătătoare, lacuri. În această perioadă sunt frecvente micozele pielii, iar cei care se confruntă cu asemenea probleme trebuie să se prezinte imediat la medicul specialist”, a precizat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Este ştiut faptul că în perioada de caniculă foarte multă lume alege să meargă la ştrand, la piscină. Trebuie însă mare atenţie ca şi aceste locuri să fie curate, dezinfectate. Este necesar să se acorde atenţie şi clorului din piscine care poate accentua acneea, anumite eczeme, alergii, şi de aceea trebuie să se facă imediat duş, cu apă potabilă.

Ştrandurile şi piscinele verificate de DSP
Încă de la începutul sezonului estival, Direcţia de Sănătate Publică Gorj efectuează verificări periodice la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru. Potrivit reprezentanţilor DSP Gorj, până în prezent nu au fost depistate nereguli. „Avem opt ştranduri şi piscine în Gorj, în localităţi precum: Târgu-Jiu, Ţicleni, Săcelu, Arcani, Rovinari, Drăguţeşti. Toate sunt monitorizate de DSP. Până în prezent nu au fost depistate deficienţe. Fiecare administrator de piscină sau ştrand are obligaţia de a verifica periodic calitatea apei din bazin, de a recolta probe pentru depistarea existenţei clorului rezidual. Până acum noi nu am depistat nereguli. Când reprezentanţii DSP merg în control, trebuie să li se pună la dispoziţie toate documentele necesare pentru a putea să justifice această activitate de control. La ora actuală noi suntem cu ochii pe toate ştrandurile şi sperăm să nu fie probleme”, explică Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Reprezentanţii DSP Gorj atrag atenţia cetăţenilor că îmbăierea în locuri neverificate poate duce la infecţii stafilococice, streptococice.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here