Bat(in) şi ei! Pandurii speră, din nou, după succesul cu Chiajna

1200

După suferinţe îndelungate a apărut şi raza de soare pe strada Pandurilor. Suporterii gorjeni au asistat în sfârşit la o nouă victorie a formaţiei din Târgu-Jiu, una extrem de importantă, care ar putea reprezenta primul pas major în cursa spre salvare. Meciul de la Severin a fost interzis cardiacilor. În nota-i obişnuită, Pandurii a gafat în defensivă, a intrat cu handicap la cabine, dar datorită dublei lui Paul Batin, singurul atacant de rasă din lot, a bifat un nou succes. Doi foşti jucători ai gazdelor au înscris pentru Chiajna, Ovidiu Herea şi Valentin Munteanu, iar Yasin Hamed se poate lăuda ca este cel mai tânăr marcator din acest sezon. Înainte de golul trei al Pandurilor, Chiajna a ratat o ocazie incredibilă, Ene intervenind decisiv la o minge trimisă spre poartă de Răducanu.

Stoican: “Cea mai frumoasă victorie din carieră!”
Pentru antrenorul Pandurilor, Flavius Stoican, trăirile intense din timpul partidei s-au transformat în bucurie. Descătuşarea a venit pe final de meci, când Batin a avut o finalizare de vârf adevărat şi a împins balonul în poartă printr-un procedeu acrobatic. “A fost un meci frumos, cu tristeţe, cu bucurie. Nu am cedat până la final şi fotbalul ne-a răsplătit. Cred că e o victorie meritată. A fost un sfârşit de infarct, am trecut de la agonie la extaz. Puteam să ne desprindem la două goluri, dar la fel de bine puteam să şi pierdem această partidă. Am reuşit după pauză să întoarcem acest scor nefavorabil nouă, iar un mare merit îl au şi cei doi jucători care au intrat pe parcursul jocului: Paul Batin şi Yasin Hamed. Am demonstrat că se poate! A fost cea mai frumoasă victorie din cariera mea de antrenor. Am sperat până în ultimul minut, ştiam că avem şanse foarte puţine de a rămâne în prima ligă dacă nu câştigam”, a declarat antrenorul Pandurilor. “Am avut o accidentare şi mă bucur că am revenit cu gol. A fost un meci dificil, unul capital. Dumnezeu m-a ajutat să revin şi să marchez. Acum trebuie să o luăm pas cu pas, urmează un meci dificil cu ASA Târgu Mureş. Şi acolo sunt jucători care vor să se afirme și vor juca serios. Ar fi păcat ca o echipă ca asta să retrogradeze şi să nu joace în prima ligă pe noul stadion”, a spus eroul gorjenilor, Paul Batin. “Sunt foarte fericit pentru că am marcat şi am putut să-mi ajut echipa. Nici nu ştiu ce a fost în mintea mea când am înscris, m-am simţit foarte bine şi sper să o mai fac. Avem speranţe mari că o să ne salvăm, avem încredere în noi şi avem o echipă bună”, a spus cel mai tânăr marcator din acest sezon în Liga 1, Yasin Hamed (17 ani și 8 luni). “Trebuia să se sfârşeacă odată şi ghinionul. Nu am crezut că dăm trei goluri. Intrarea în echipă a lui Batin este definitorie, iar încrederea care i s-a dat lui Hamed a fost răsplătită, a declarat la finalul jocului preşedintele USMO, Marin Condescu”.

Alexa: “De vină suntem noi”
Antrenorul ilfovenilor, Dan Alexa, a privit meciul din tribună, fiind suspendat. Tehnicianul Chiajnei a rămas fără reacţie, preţ de câteva clipe, după ce Batin a adus victoria Pandurilor. Cel dintâi consideră că echipa sa a avut succesul în mână, dar lipsa de concentrare a dus la acest rezultat.
“Am fost naivi, nu se poate să ai corner în minutul 92 și apoi să te duci cu toți în atac şi să iei gol. Ține de naivitate, de prostie. Am avut meciul în mână, nu trebuia să pierdem azi sub nicio formă. Pandurii au reintrat în cărţi pentru salvare, îi felicit pentru jocul prestat şi pentru faptul că nu au renunţat. De vină suntem noi”, a comentat Alexa.
“În a doua repriză ne-am retras, trebuia să jucăm mai mult. Am avut ocazie mare pe final și n-am marcat, iar fotbalul te pedepsește. Și cu un egal eram 99 la sută salvați. Nu înțeleg de ce după primul gol n-am presat în continuare, i-am lăsat pe ei să atace și cu ceva noroc au marcat. Nu avem nicio scuză pentru eșec, nu mai contează dacă antrenorul a stat sau nu pe bancă”, a spus marcatorul primului gol, Ovidiu Herea.

Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna: 3-2 (0-1)
Stadion: Municipal, Turnu Severin.
Au marcat: Batin 65′, 90+3′ Hamed 75′ / Herea 6′, V. Munteanu 90′
Pandurii Târgu Jiu: Popescu – Negoiţă (Fl. Ilie 83′), Erico da Silva, Ene, Buşu – Cioinac, Stana – Hlistei (Hamed 46′), P. Păcurar (Batin 46′), Firţulescu – Negruţ. Antrenor: Flavius Stoican.
Concordia Chiajna: Bălgrădean – Feussi (V. Munteanu 80′), Dobrosavlevici, Albu, Melinte – Raul Costin (V. Alexandru 80′), Deaconu – Grădinaru, Cristescu, Herea – Pena (Răducanu 62′). Antrenor: Dan Alexa.
Cartonaşe galbene: Buşu 43′, Erico 64′, Ene 85′, Pacurar 89′ / Herea 30′, Grădinaru 43′, R. Costin 47′.
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad), Adrian Radu Ghinguleac (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti).
Observatori: George Ionescu (Bucureşti), Ion Căţoi (Bucureşti).

Etapa 10, play-out
Gaz Metan Mediaş 4:1 FC Voluntari
Poli Timişoara 1:1 Poli Iaşi
ASA Târgu Mureş 0:2 F.C. Botoşani
Pandurii Târgu Jiu 3:2 Concordia Chiajna

Clasament
1 Poli Iaşi 10 12-3 35
2 Gaz Metan Mediaş 10 12-8 34
3 F.C. Botoşani 10 12-7 30
4 FC Voluntari 10 13-14 30
5 Poli Timişoara 11 11-10 23
6 Concordia Chiajna 11 11-14 23
7 Pandurii Târgu Jiu 10 9-16 20
8 ASA Târgu Mureş 10 3-11 13
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.