Comisie pentru asistența socială, înființată de Federația SANITAS

613

La o săptămână după ce a înfiițat Comisia pentru medici, Federația SANITAS a pus și bazele Comisiei pentru asistența socială. Membrii propuși pentru a face parte din structura Comisiei sunt: Liliana Romenci, București; Mihaela Tincu, Iași; Ioan Costin, Bistrița; Marius Popescu, Prahova; Nicolae Manea, Constanța; Sorin Torop, Gorj. Ei vor fi validați la prima ședință a Consiliului Național al Federației.

Federația SANITAS pune astfel la dispoziția membrilor săi un instrument prin intermediul căruia pot să-și exprime mai vizibil punctele de vedere pe diferite teme de interes profesional și sindical. Totodată,  membrii acestei comisii vor avea posibilitatea să participe direct la toate discuțiile, dezbaterile și negocierile pe care conducerea SANITAS le are cu diferite instituții și factori de decizie. Pentru a susține aceste negocieri, cei implicați direct în activitatea comisiei vor colecta punctele de vedere, argumentele, opiniile angajaților din asistența socială referitoare la diferite subiecte de interes și vor sintetiza, împreună cu conducerea SANITAS, propuneri  solide, pertinente, ancorate în realitate, pe care apoi Federația le va susține în dialogul cu instituțiile publice decidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here