Accident cu patru victime la Ţânţăreni

450

Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc duminică, pe raza comunei Ţânţăreni, după ce şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unei alte maşini.

În dimineaţa zilei de 19 mai, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Ţânţăreni a avut loc un accident de circulaţie. Din primele cercetări efectuate, oamenii legii au stabilit că vina producerii accidentului îi aparţine unui şofer din Argeş, care nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism la volanul căruia se afla un gorjean din oraşul Turceni. Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, pasageri în cele două autoturisme. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Serviciului Rutier Gorj, care a constatat că P.C., de 23 ani, din comuna Sălătrucu, judeţul Argeş, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 – Ţânţăreni, din direcţia Turburea în direcţia Tânţăreni, la intrarea pe DE 79, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de A.I., de 48 ani, din oraşul Turceni, care circula din direcţia Ţânţăreni în direcţia Turceni. În urma impactului a rezultat accidentarea lui D.I., de 23 ani, pasager în primul autoturism, care a fost transportat la Spitalul Filiaşi pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, au fost răniţi şi trei pasageri din cel de-al doilea autoturism. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here