Patru gorjeni leşinaţi, transportaţi cu ambulanţa la spital

424

accident (2)De la începutul acestei săptămâni şi până în prezent, patru persoane au leşinat din cauza căldurii şi au fost transportate cu ambulanţa la spital. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj se aşteaptă ca numărul lipotimiilor să crească dacă temperaturile se menţin ridicate.

Canicula a băgat în spital patru gorjeni, de la începutul acestei săptămâni şi până în prezent. Oamenilor li s-a făcut rău din cauza căldurii, fiind solicitat sprijinul echipajelor Serviciului Judeţean de Ambulanţă. „De la începutul acestei săptămâni au fost patru solicitări pentru cazuri de lipotimie. Cele patru persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, unde au primit îngrijiri de specialitate”, a precizat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. În continuare, reprezentanţii SJA Gorj se aşteaptă ca numărul cazurilor de lipotimie să crească, dat fiind faptul că meteorologii au anunţat temperaturi destul de ridicate.

Sfaturi pentru prevenirea problemelor cauzate de caniculă

Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. Astfel, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide: între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute. Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here