Ziua Naţională Brâncuşi, marcată şi la Casa Artelor „Dinu Lipatti”

908

Marţi seara, o scurtă istorie despre arta şi opera lui Constantin Brâncuşi a fost prezentată de către prof. univ. dr. Cristian-Robert Velescu în conferinţa „Brâncuşi şi modernitatea” susţinută în cadrul evenimentului Ziua Brâncuşi la Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Profesorul a afirmat că opera sculptorului român „este mai extinsă decât ne-am imagina”, precizând că deşi opera lui fotografică este mai puţin discutată şi cunoscută, „face parte integrantă din ceea ce ne-a lăsat Constantin Brâncuşi”. Conferenţiarul a amintit şi de faptul că Brâncuşi a cochetat şi cu ideea de a deveni arhitect, dar şi modul în care sculptorul a ajuns să realizeze ansamblul de la Târgu-Jiu. Acesta a menţionat şi personajele faimoase ale epocii care s-au intersectat cu Brâncuşi în diferite momente, de la sculptorul Auguste Rodin până la Maurice Drouard, Rainer Maria Rilke sau Vasile Georgescu Paleolog. Profesorul Cristian-Robert Velescu a prezentat, de asemenea, şi povestea câtorva dintre lucrările sculptorului, pornind de la „Rugăciune”, comandată de Eliza Petre Stănescu în memoria moşierului buzoian Petre Stănescu, până la operele „Sărutul”, „Somnul” sau Ansamblul de la Târgu-Jiu. Seara de la Casa Artelor „Dinu Lipatti” s-a încheiat cu proiecţia filmului documentar „Brâncuşi”, realizat în anul 1996 de regizorul Cornel Mihalache. Filmul se bazează pe un text real, documentar, notiţe ale lui Brâncuşi, rămase la prieteni sau în custodia legatarilor testamentari. Toate fotografiile folosite în film îi aparţin marelui sculptor.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here