Un șofer din Plopșoru, depistat pozitiv cu aparatul DrugTest

1282

Poliţia Rutieră a continuat acțiunile pentru depistarea şoferilor care se urcă băuţi sau sub influenţa substanţelor interzise la volan. În Turceni, un bărbat a rămas fără permis şi i-a fost deschis dosar penal, după ce rezultatul la DrugTest a ieşit pozitiv. ,,La data de 17 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic un tânăr de 27 de ani, din comuna Plopşoru, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Culturii din orașul Turceni, iar în urma testării cu aparatul DrugTest rezultatul a ieşit pozitiv. Tânărul a fost transportat la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În luna iulie a anului trecut, două aparate DrugTest, care arată dacă persoana testată a consumat substanţe interzise, au intrat în dotarea polițiștilor rutieri din județul Gorj. ,,Având în vedere că polițiștii rutieri din cadrul IPJ Gorj au fost dotați cu două aparate DrugTest, aceștia vor desfășura activități specifice, în vederea identificării în trafic a conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, pe lângă riscul producerii unui accident rutier, cei care conduc un autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive, riscă şi închisoarea de la 1 la 5 ani, conform prevederilor legale. Substanțele psihoactive afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, riscul producerii unui accident crește. Pentru a conduce în siguranţă conducătorul auto trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.