Un nou val de angajări la Spitalul Orășenesc de urgență Târgu-Cărbunești

799

Nu mai puțin de 14 posturi vacante au fost scoase la concurs de către reprezentanții Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti. Se caută inginer sistem, asistent medical, registrator, infirmieră și muncitor calificat. Pe data de 24 noiembrie 2017, ora 09.00, va avea loc proba scrisă, iar pe 7 decembrie 2017, ora 09.00, are loc interviul.

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: inginer sistem I A – 1 post vacant – Compartiment informatică; asistent medical generalist debutant – 1 post vacant – Secţia chirurgie generală; asistent medical generalist debutant – 1 post vacant – Compartiment pneumologie; asistent medical generalist debutant – 1 post vacant – Secţia neurologie; asistent medical de farmacii- debutant – 1 post vacant – Farmacia cu circuit închis; registrator medical debutant – 3 posturi vacante Compartiment primiri urgenţe; infirmieră debutantă – 1 post vacant – Secţia medicină internă; infirmieră debutantă – 1 post vacant – Secţia cardiologie; infirmieră debutantă – 1 post vacant – Secţia chirurgie generală; infirmieră debutantă – 1 post vacant – Compartiment ortopedie- traumatologie; infirmieră debutantă – 1 post vacant – Secţia obstetrică-ginecologie; muncitor calificat electrician – 1 post vacant – Serviciul administrativ.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de absolvire a şcolii sanitare postliceale, diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate sau diplomă de licenţă în specialitate, pentru posturile de asistent medical generalist, fără vechime; pentru postul de infirmieră debutantă – diplomă de absolvire a şcolii generale sau liceu şi curs de infirmiere absolvită fără vechime; pentru posturile de registrator medical debutant – diplomă de absolvire studii medii şi să deţină certificat/atestat/adeverinţă absolvire cursuri de competenţă operator calculator.
Condiţii de vechime: registrator medical debutant – fără vechime; pentru postul de muncitor calificat electrician – diploma adeverinţă/curs în domeniu, fără vechime; pentru postul de inginer sistem IA – diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul calculatoare şi tehnologia informaţiei, vechime: minimum 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate.

Calendarul concursului de angajare
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 24 noiembrie 2017, ora 09.00: proba scrisă; 07 decembrie 2017, ora 09.00: proba interviu.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține mai multe documente.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Orăşenesc de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti, Judeţul Gorj, str. Eroilor nr. 51, telefon: 0253/378.165.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.