În ultimul timp, pedagogia pare să fi abdicat de la cele mai frumoase principii ale ei, câștigate cu eroice sforțări și după ani de trudă și experiență, de cei mai reprezentativi exponenți ai ei. Pentru necontenitul progres al omenirii în drumul spre cultură și civilizație, pedagogia descoperise o seamă de metode pentru selecționarea materialului uman, știindu-se bine că numai acele elemente dotate cu reale însușiri pot aduce o promovare a vieții în toate domeniile. Școala avea datoria să descopere individualitățile capabile, ca prin educația și instrucția ce le-o dă, să ajungă mâine personalitățile active și creatoare în arena vieții sociale.
Dacă școala are datoria să cunoască și să respecte individualitățile, astăzi, cu adâncă durere, trebuie să mărturisim sincer că pedagogia școalei românești, sub presiunea unor evenimente de corupție și umilire, nesocotește orice principiu pedagogic, fiind silită să selecționeze capacitățile după influența oamenilor politici și după înrudirea și prietenia ce o au cu aceștia. Școala noastră românească a trecut peste noile metode pedagogice, care s-au dovedit insuficiente pentru nația românească, descoperind în ciuda tuturor o nouă metodă de selecționare a valorilor: politica. Nesocotește toate metodele științifice și introduce o nouă metodă empirică: politica.
Dar, pe când metodele științifice ale pedagogiei urmăresc selecționarea adevăratelor valori morale și intelectuale, noua metodă a școalei românești selecționează cele mai obraznice secături, care nu aduc niciun spor de ameliorare a vieții în genere, ci mai rău o compromit. Noua metodă nu ține socoteala de caracter, muncă energică, cultură, suflet plin de cinste și omenie, ci ține socoteala de obrăznicie, îndrăzneală, minciună, perversitate și indolență. Nu selecționează oamenii de valoare, ci „secături entuziaste” care nu pot înălța niciodată viața societății la o putere de conștiință și disciplină morală. Întotdeauna dezonorează și descalifică orice atmosferă de muncă și înălțare sufletească. Și de o vreme acest nou principiu al selecționării valorilor a început să se încetățenească de-a binelea. Iată câteva exemple:
În controlul învățământului de toate gradele au fost numiți și se numesc o puzderie întreagă de inspectori, revizori și subrevizori școlari, fără alt criteriu decât acela al aportului politic pe care l-au prestat partidului din care fac parte. Numai cu mici excepții au fost numite și câteva elemente de valoare.
Fișa individuală de meritul fiecăruia a fost verificată la masa clubului. Nu s-a ținut socoteala de munca, experiența, viața morală și culturală pe care un ins este dator s-o trăiască în ansamblul vieții sociale și de râvna pe care acesta este dator s-o exercite zilnic pentru promovarea ei.
Nu au fost apreciate aptitudinile, puterea de voință și disciplină, mijloace prin care societatea poate progresa, ci s-a avut în vedere numai numărul de voturi pe care-l aduce cineva la masa partidului, ca să-și poată arăta „puterea” față de alții. Au fost aleși oameni fără veșnica dorință de muncă și de jertfă pentru alții, ci dintr-un simplu motiv de căpătuială. Or metodele pedagogice cer oameni cu aptitudini deosebite, cu putere de muncă, și voință puse dezinteresat în slujba ridicării altora. Prin criteriul alegerii de mai sus, școala pierde enorm din prestigiul său, fiind lipsită cu desăvârșire de elementele de îndrumare și înviorare în bunul ei mers.
La examenul de înaintare și definitivat al învățământului din Iunie a.c. s-a petrecut același lucru. Un examen este o verificare minuțioasă a cunoștințelor, aptitudinilor și pregătirii cuiva în activitatea pe care o desfășoară pentru binele public. Dacă pedagogia preconizează examenele ca un mijloc de selecționare al capacităților, desigur nu cel mai potrivit, totuși ele pot constata într-o oarecare măsură dacă cineva trăiește continuu în spiritualitatea cărții, în acea disciplină morală care făurește personalitățile îndrumătoare a întregii vieți sociale. Ori alegerea făcută acum prin examene nu-și mai are niciun rost, fiindcă au fost trecuți și cei căzuți. Toți o apă și un pământ. Ca popii de la Dii. Ba încă ceva mai dureros, elemente foarte slabe au trecut grație proptelelor, cu medii pe care nu le-au întâlnit niciodată.
Toți cei slabi, veșnic certați cu pedagogia, au întrecut elementele muncitoare și conștiente de misiunea lor. Ce entuziasm vor mai avea elementele harnice pentru acțiunea lor școlară, când văd promovate înaintea lor atâtea uscături. Ce importanță mai pot avea fișele individuale pentru elevi și ce rost mai are individualismul în pedagogie, față de compromisurile politicii din zilele noastre! Mai iată iarăși un fapt nelipsit de importanță. Ziare provinciale, independente și culturale publică alături de portretele inspectorilor, revizorilor, profesorilor și învățătorilor, o seamă de cuvinte pentru meritele electorale ale acestora. E un nonsens. Am fi vrut portretele acestora, înconjurate de cuvinte care să elogieze merite culturale ori didactice, nu electorale. Cele dintâi cu adevărat fac parte dintr-o metodă de selecționare a capacităților, iar cele din urmă sunt simple paliative care nu cadrează cu însușirile unor oameni puși să educe, să îndrume și să controleze activitatea altora.
Dar iată lucruri și mai grave. Politica, ca nou criteriu de selecționare a capacităților, a pătruns și la bacalaureat. Ziarul „Cuvântul” din Brăila relevă cu durere lucruri grave petrecute la examenul de bacalaureat de acolo.
Fiul unui deputat care rămăsese repetent și era un prost trebuia trecut cu orice preț. Foile oficiale de teze și fițuicile pentru copiat au circulat din abundență, ca și la examenul de înaintare și duse unde trebuiau. …
Înv. Dumitru Pupăză – Dobrița (1900-1982)
