Spitalul Bumbeşti-Jiu caută asistent şi infirmiere

1222

Spitalul Orăşenesc din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de: asistent medical generalist cu PL; infirmieră; infirmieră debutant.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: asistent medical generalist cu PL: nivelul studiilor: diplomă de studii postliceale prin echivalare; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 6 luni. infirmieră: nivelul studiilor diplomă de studii (şcoală generală); vechime în activitatea studiilor necesare ocupării postului – 6 luni; infirmieră debutant: nivelul studiilor – diplomă de studii (şcoală generală); vechime în activitate studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 19 decembrie 2018, ora 10.00 – proba scrisă; 21 decembrie 2018, ora 10.00 – proba interviu. Relaţii suplimentare la sediul Spitalului Oraşului Bumbeşti-Jiu din str. Zorilor nr. 1, Judeţul Gorj, telefon 0253/463.042, 0353/139.922.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.