SANITAS continuă dezbaterile pe textul Legii salarizării

516

Dezbaterile din Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, care au avut loc săptămâna trecută, au adus destul de puține modificări la Legea salarizării, față de ceea ce-și dorește Federația Sanitas. În continuare, sindicaliştii cer aplicarea creșterilor salariale de la 1 ianuarie 2018 pentru întregul personal din sănătate și asistență socială; acordarea lunară a normei de hrană, precum şi eliminarea alineatului 2, art. 25, adică excluderea de la stabilirea plafonului de 30% a gărzilor din afara normei legale de lucru și a sporurilor pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

La negocierile de până acum, privind modificarea textului Legii salarizării, reprezentanţii SANITAS au obţinut: adăugarea funcțiilor: „Asistent coordonator”, ”Farmacist – personal cu gestiune” și ”Funcţionarii publici din DSP-uri, care exercită atribuţii de control” la lista deja existentă a funcțiilor care beneficiază de majorarea salariilor de bază (Anexa II, tabelul 1.1); Introducerea funcției ”Supraveghetor bolnavi psihic” în categoria ”personal auxiliar sanitar”, astfel că aceștia vor obține o salarizare echivalentă cu cea a infirmierei. De asemenea, următoarele categorii profesionale: personalul medical din P DSP (personal contractual și funcționari publici), personalul din creşe şi personalul din cabinetele medicale din cadrul structurilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă au fost introduse în Anexele a4, b4 și c4 (cele referitoare la unităţi sanitare, cu excepţia celor cuprinse în unități clinice, şi unităţi de asistenţă medico-socială).
Rămân în dezbatere pentru săptămâna aceasta articolele 18 (Indemnizația de hrană), 25 (sporurile) și 37 (datele de la care începe aplicarea actului normativ) din textul general al legii, adică exact acele articole deosebit de importante pentru angajații din sănătate și asistență socială. „Astfel, noi cerem: Norma de hrană să se acorde lunar; Eliminarea alineatului 2, art. 25, adică excluderea de la stabilirea plafonului de 30% a gărzilor din afara normei legale de lucru și a sporurilor pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale; Aplicarea creșterilor salariale de la 1 ianuarie 2018 pentru întregul personal din sănătate și asistență socială”, se arată într-un comunicat al SANITAS.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.