Salcia (Salix alba) – beneficii şi proprietăţi

4712

Salcia este un arbore foios, care crește pe malul apelor, în lunci, zăvoaie, locuri umede, în zonele de deal şi câmpie. Tulpina, care adeseori poate creşte strâmbă, atinge înãlţimi de 25 (30) m. Scoarţa este la început netedă, de culoare cenuşiu-verzuie, iar apoi apar crăpături în lungime. Frunzele au formă de lance, lungi de până la 10 cm, cu margini neregulate şi culoare verzui-argintiu.
Acidul acetilsalicilic, componența principală a renumitei aspirine, a fost extras pentru prima oară din scoarţa de salcie, în anul 1838. Ulterior, acidul salicilic a fost sintetizat pe cale chimică, fiind utilizat pe scarã largă în industria medicamentelor antiinflamatoare.
În scop terapeutic se recoltează scoarţa ramurilor tinere, frunzele şi florile de tip masculin (mâţişorii).
Compoziție: scoarţa de salcie conţine o cantitate importantă de compuşi salicilici şi taninuri, precum şi ceară, vitamine, celuloză, răşini, oxalaţi.
Acțiune: substanţele active conţinute în scoarţa de salcie conferă preparatelor medicinale proprietăţi antireumatice, antiinflamatoare, analgezice, sedative, antipiretice, tonice, astringente, hemostatice.
Indicațiile terapeutice: preparatele din scoarţa de salcie sunt utilizate în afecţiunile reumatice, pentru calmarea durerilor şi combaterea febrei, în stările de iritabilitate nervoasă şi anxietate, în insomniile pe fond nervos, în dismenoree, nevralgii, dureri musculare, stomatite, pentru combaterea transpiraţiei la picioare etc.
Administrare:
Decoctul de scoarţă de salcie se prepară din 2 linguri de produs mărunţit, la 1 cană cu apă. Se administrează 3-4 linguri pe zi.
Se poate administra şi sub formă de pulbere în doză de jumătate de linguriţă înaintea celor trei mese principale.
Decoctul pentru uz extern, utilizat în caz de stomatită, se preparã din 4 linguri de scoarţă mărunţită, la 1 cană cu apă. Se face gargară de mai multe ori pe zi.
Pentru combaterea transpiraţiei urât mirositoare de la nivelul picioarelor se fac spălături locale cu decoctul concentrat preparat din 100 g de scoarţă de salcie la 1 litru de apă.
Precauții și contraindicații
Administrarea în doze prea mari poate să ducă la apariţia unor fenomene nedorite cum ar fi cefaleea, ameţelile, greţurile şi vărsăturile, diareea, convulsiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.