Fundaţia „S.O.S. Copiii Gorjului” a organizat, în data de 13 ianuarie 2015, orele 12, la sediul din Târgu-Jiu, conferinţa finală a proiectului „Eu şi familia mea”. Acest proiect este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă şi s-a derulat pe o perioadă de 14 luni. Proiectul s-a adresat copiilor beneficiari ai serviciilor furnizate de Fundaţie în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu Dizabilităţi şi familiilor lor.
Conducerea Fundaţiei „S.O.S. Copiii Gorjului” a organizat conferinţa finală a proiectului „Eu şi familia mea”. Obiectivul general al proiectului a fost realizarea unei strategii de susținere a copilului cu dizabilități şi a familiei lui, printr-o intervenție integrată. La nivelul copilului, intervenţia a vizat formarea şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă, iar la nivelul familiei, susţinerea informaţională, susţinerea educativă şi psiho-socială.
Rezultate obţinute
Proiectul, derulat în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fondul Tematic Participarea Societăţii Civile, Schema de grant pentru ONG-uri, Componenta Social, s-a adresat copiilor beneficiari ai serviciilor furnizate de Fundaţie în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Copiii cu Dizabilităţi şi familiilor lor. Principalele rezultate obţinute în cadrul proiectului au fost: 31 de copii cu dizabilităţi beneficiari ai serviciilor furnizate în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu Dizabilităţi au participat, timp de 11 luni, la activităţi de formare şi dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă; 226 de copii cu dezvoltare normală, elevi ai şcolilor gimnaziale „Alexandru Ştefulescu”, „Sf. Nicolae” şi „Pompiliu Marcea” din Târgu-Jiu, cu care s-a colaborat în proiect, au participat la 71 de acţiuni, alături de cei 31 de copii cu dizabilităţi; 39 de membri ai familiilor copiilor cu dizabilităţi au fost instruiţi teoretic şi practic, privind dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă la copiii cu dizabilităţi, timp de 10 luni; 71 de membri ai familiilor au fost informaţi cu privire la patologia copilului, tehnicile de deplasare, adaptarea spaţiului intern, cadrul legislativ; 89 de membri ai familiilor copiilor cu dizabilităţi au fost consiliaţi individual şi 83 de persoane au participat la şedinţe de consiliere familială; 35 de părinţi au participat la grupurile interfamiliale de discuţii; a fost realizat un Cadru strategic de intervenţie integrată copil cu dizabilităţi-familie, care promovează o abordare inovativă în furnizarea serviciilor sociale pentru copiii cu dizabilităţi.
Minodora Sucea