Opera lui Hristos este mântuirea omului, salvarea lui prin împăcarea cu Dumnezeu pe cruce şi ridicarea naturii umane prin învierea Sa, aşadar operă a Preotului – Hristos, a singurului Arhiereu care este şi jertfă şi jertfitor.
Lucrarea Lui are valabilitate veşnică, adică este săvârşită odată pentru totdeauna. Rămâne în stare de jertfă peste veacuri, împacă pe oameni cu Dumnezeu peste veacuri, leagă şi dezleagă până la sfârşitul veacurilor, învaţă şi conduce omenirea până la a doua Sa venire. De aceea a şi anunţat că va zidi Biserica Sa (Matei 16.18), comunitatea celor ce vor crede în El, cadrul în care El va mijloci mântuirea oamenilor până la sfârşitul lumii.
Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. încă cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi Scump Sângele Tău.
Întreaga Sa operă s-a desăvârşit în moartea şi Învierea Sa, aşa încât a anunţat prelungirea acesteia în Biserică, săvârşind Cina cea de Taină adică întemeind Taina Împărtăşaniei. Cum vor putea să se împărtăşească oamenii cu Trupul şi Sângele lui Hristos după ce El va deveni nevăzut? Cine va săvârşi în continuare jertfa în mod văzut, ca oamenii credincioşi să guste tot în mod văzut şi palpabil Trupul şi Sângele lui Hristos şi să aibă certitudinea întâlnirii şi unirii cu Hristos? – Apostolii şi urmaşii lor, preoţilor căci lor le-a poruncit cu privire la Taina Împărtăşaniei : “Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22.19).
Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.
Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care, pentru voi şi pentru mulţi, se varsă, spre iertarea păcatelor.
Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie.
Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri, ce sunt puse înainte.
Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Amin!
Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. Amin!
Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin, Amin, Amin.
Se roagă preotul împreună cu credincioşii şi coboară Duhul Sfânt, transformând pâinea în Trupul lui Hristos şi vinul în Sângele Lui. Vrea Dumnezeu să săvârşească această minune la fiecare Sfântă Liturghie, dar săvârşeşte minunea în urma rugăciunilor comunităţii adunate în jurul preotului. Dacă El nu ar fi voit sau nu ar mai voi, nu s-ar mai întâmpla nimic. Dar preoţia a fost lăsată tocmai pentru ca minunea să aibă loc.
Ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie auzim chemarea următoare: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi. De ce spune preotul aceste cuvinte? Pentru că noi suntem călători pe acest pământ către veşnicie. Şi fiecare creştin înţelept îşi pregăteşte hrana pentru veşnicie. Aceste merinde constă în fapte bune şi în primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.
Sublimă este această taină. Prin ea ni se descoperă tot harul şi toată bunătatea lui Dumnezeu. Prin ea primim pe însuşi Mântuitorul nostrum, Iisus Hristos. De aceea, Sfintele Scripturi şi cântările de la Liturghia darurilor inainte sfinţite din postul mare ne spune: Gustaţi şi vedeţi că e bun Domnul.
În Vechiul Testament, Patriarhul Iacob a văzut în vis o scară pe care îngerii Domnului se urcau şi se coborau. Pentru creştini, sfânta Împărtăşanie este scara pe care ne urcăm la Dumnezeu şi Dumnezeu coboară la noi. Despre un dregător din Pont pe nume Mitridat se spune că lua un medicament care-l făcea imun la încercările duşmanilor de a-I lua viaţa şi-I întărea atât de mult trupul, încât încercând odată să se sinucidă n-a reuşit. O tărie similară asigură Sfânta Împărtăşanie sufletului creştinilor în lupta pe care trebuie să o ducă cu ispitele diavoleşti. Concomitent cu sporul în virtute ce rezultă din împărtăşanie cu trupul şi sângele Domnului se realizează îndumnezeirea sufletului. Toate acestea au fost cunoscute de primii creştini. De aceea primii creştini se împărtăşeau zilnic, iar cel care se abţinea sau refuza să se împărtăşească era ameninţat cu excomunicarea sau trebuia să justifice această abţinere. În acest sens scriitorul bisericesc Tertulian scrie că: Mâinile creştinilor ating în fiecare zi trupul Domnului, iar alţi sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti ca: Origen, Ciprian, Chiril al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Ioan Gură de Aur dau mărturie despre împărtăşirea frecventă şi obligatorie a celor ce iau parte la Sfânta Liturghie. Sfântul Vasile cel Mare insistă ca fiecare creştin să se împărtăşească joia, vinerea şi duminica, iar cei care nu participă la Sfânta Liturghie să se împărtăşească acasă. Din secolul IV se introduce practica împărtăşirii în afară de marile sărbători creştine la un interval de cel puţin trei duminici sub pedeapsa excomunicării. Mai târziu secolele XV – XVI împărtăşirea devine din ce în ce mai rară. Astăzi unii creştini se împărtăşesc, în cele patru posturi de peste an, alţii se împărtăşesc şi mai des, iar alţii numai odată în postul Paştelui.
Sunt şi unii creştini care primesc Sfânta Împărtăşanie odată sau de două ori în viaţă, când se botează şi dacă mai apucă pe patul de moarte.
Unii creştini asteaptă să îmbătrânească şi apoi să se împărtăşească. Ce mare eroare! De unde ştii că vei ajunge la bătrâneţe? Şi chiar de vei ajunge, când îl poţi purta mai bine pe Hristos în viaţa ta când eşti bătrân sau când eşti tânăr? Când ajungi la bătrâneţe nici nu mai vezi bine, nici nu mai auzi bine, nici nu te poţi purta aşa de curat din cauza neputinţelor. Trebuie deci să-L primim în viaţa noastră pe Hristos, să ne împărtăşim de tineri. Acolo unde nu e Hristos e păcatul şi orice lucru rău. Iar după ce-I intră omului în deprindere păcatul, cu greu se va scăpa de el.
Câtă vreme o buruiană e mică o smulgi uşor, după ce şi-a întins mai bine rădăcinile în pământ o smulgi mai greu, sau foarte greu. Aşa e şi cu păcatul. De aceea să ascultăm de glasul preotului care ne cheamă: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi.
Am spus că primind Sfânta Împărtăşanie Îl primim şi ne întâlnim cu Hristos. Dar primind Sfânta Împărtăşanie creştinii se unesc şi unii cu alţii. Aşa după cum boabele de grâu formează o singură pâine, aşa după cum din boabele de struguri se formează vinul respectiv, aşa toţi cei împărtăşiţi formează o unitate de viaţă, de gând, de credinţă. Se spune în Didahie: După cum această pâine frântă, odinioară răspândită pe câmpuri, a fost strânsă împreună şi a devenit o pâine, tot aşa Biserica Ta să fie adunată la un loc de la marginile pământului în împărăţia Ta. Iar în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare preotul se roagă: Iar pe noi toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti pe unul cu altul prin împărtăşirea aceluiaşi Duh. De aceea când primim Sfînta Împărtăşanie trebuie să fim împăcaţi cu toţi oamenii. Câtă vreme omul urăşte pe unul din semenii săi nu poate primi pe Hristos. Şi chiar dacă omul care ţine mânie şi urăşte pe semenul său se împărtăşeşte, păcatele nu i se iartă, ci omul îşi ia osândă. Deci “să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar…”. Pentru că “Oricine cu nevrednicie va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului, vinovat va fi de trupul şi sângele Domnului . I. Corinteni 11,27-29”
Sfânta Împărtăşanie este cel mai bun leac pentru orice boală. Ea aduce iertare de păcate celui ce o ia cu vrednicie. Ea este merinde pentru viaţă de veci.
Mana, mielul pascal, jertfa lui Melchisedec sunt înlocuite cu trupul şi sângele Mântuitorului. Sub forma pâinii şi a vinului chipul este înlocuit prin realitate. Mântuitorul zice: Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o voit-am pentru viaţa lumii este trupul Meu…. Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângle Lui nu veţi avea viaţă în voi. Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Ioan 6,51 u.
Dacă iubim pe Hristos să ne împărtăşim cât mai des.
Cel ce ţine de Hristos ascultă de preot, îi cere sfatul şi ajutorul, I se mărturiseşte preotului, îi stă aproape, îl primeşte în casa sa, îl ia ca duhovnic, îi împărtăşeşte necazurile şi bucuriile. De la naştere până la moarte, bunul creştin găseşte în preot un prieten, îndrumător, mângâietor, ajutător, luminător, un împreună – rugător către Dumnezeu şi un împreună – lucrător al său; preotul îi este deodată apropiat, intim – fiindcă este om – dar şi superior, în virtutea funcţiei. Respectul acordat preotului i se dă pentru Hristos, i se sărută mâna pentru că prin ea lucrează Hristos şi de aceea, acel credincios vede dincolo de preot pe Hristos şi nu-l nesocoteşte pe preot. Respectul faţă de preot este direct proporţional cu cinstea pe care le-o acordăm lui Hristos.
Să rămânem în comuniune cu preotul, căci el fiind slujitorul lui Hristos şi iconomul tainelor lui Dumnezeu, împreună cu el suntem în comunitatea Bisericii, trupul lui Hristos.
iconom stavrofor
preot Stoichin Gheorghe
