Precizări cu privire la depunerea formularului 230

799

Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF fac precizări privind procedura depunerii formularului 230 – “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii”, în contextul măsurilor de simplificare şi debirocratizare pe care le are în vedere în acest an. Pentru aplicarea unitară la nivel naţional a prevederilor legale prin circulara transmisă structurilor teritoriale ale ANAF se clarifică posibilitatea depunerii formularului 230 şi de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei redirecţionate. Măsura este tranzitorie, până la generalizarea depunerii tuturor formularelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul SPV care reprezintă un alt obiectiv strategic al Ministerului Finanţelor Publice Astfel, se are în vedere centralizarea de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a formularelor 230, semnate de contribuabili şi depunerea acestora la ANAF în baza unui borderou în condiţiile asumării de către reprezentantul ONG/unităţii de cult a răspunderii sub sancţiunea privind falsul în declaraţii şi uzul de fals. În baza rolului activ şi ca măsură de securizare ANAF va notifica contribuabilii cu privire la opţiunea exercitată prin formularul 230 primit, astfel încât aceştia să cunoască faptul că se dă curs cererii de direcţionare a cotei de 2%. Trebuie menţionat faptul că persoana fizică poate anunţa administraţia fiscală, într-un termen rezonabil de 30 de zile, dacă sunt inadvertenţe cu privire la opţiunea exercitată.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.