Două unități de învățământ din județul Gorj vor organiza luna viitoare concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de îngrijitor. Este vorba de Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu și Şcoala Gimnazială „Nicolae Costescu” din Bolboşi.
Cei interesați de postul de îngrijitor de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu trebuie să știe că data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere este 24 februarie și că la concurs pot participa persoanele cu cel puțin studii medii, care nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul postului de îngrijitor de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Costescu” din Bolboşi se cer, de asemenea, studii medii, iar data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere este 26 februarie 2016. În ambele cazuri, dosarele de înscriere trebuie să conțină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care arată efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care dovedesc vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae. Probele din cadrul ambelor concursuri se vor desfășura în cursul zilei de 4 martie.
Roxana Lupu