Posturi de asistent medical, vacante la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

761

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical PL – Secţia Neurologie, precum și pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical PL (2 posturi) – Secţia A.T.I. I. Candidații trebuie să aibă cel puțin șase luni vechime. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 28 iulie.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical PL – Secţia Neurologie sunt: diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 -1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare; 6 luni vechime în specialitate.
Pentru cele două posturi de asistent medical PL, temporar vacante la ATI I, candidații trebuie să aibă diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 -1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare; 6 luni vechime în specialitate.

Concurs în luna august
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 iulie 2017, ora 13.30: termenul limită de depunere a dosarelor; 07 august 2017, ora 12.00: proba scrisă – test grilă; 10 august 2017, ora 12.00: interviul.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care arată vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Județean de Urgență Tg Jiu, din str. Progresului, nr. 18, județul Gorj, telefon 0253/237.803, interior 307.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.