Ofițerii Direcției Generale Anticorupție, din Gorj și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au prins în flagrant o persoană, în timp ce oferea 200 euro mită unui agent de poliție din cadrul IPJ Gorj, la Serviciul Rutier, pentru o soluție favorabilă, în dosarul penal în care ginerele său era cercetat.
”În fapt, în ziua de 15 iulie 2016, polițistul a oprit în trafic un autovehicul al cărui conducător auto conducea pe drumurile publice o autoutilitară neînmatriculată. Ca urmare a verificărilor s-a constatat că autoutilitara este radiată din circulație de la data de 18 februarie 2015, sens în care agentul de poliție a întocmit dosar penal. În cursul zilei de ieri, polițistul a fost contactat de mai multe ori de B.F., socrul persoanei aflate la volanul mașinii neînmatriculate, spunându-i că dorește să se întâlnească pentru a avea o discuție care să rezolve problema dosarului penal. Ca urmare a acestei situații, agentul de poliție a sesizat D.G.A. – S.J.A. Gorj, unde a depus denunț care a fost înaintat la parchet.
Acțiunea de flagrant a fost organizată în jurul orei 19.00, pe terasa unui local din municipiul Târgu Jiu, moment în care B.F. a fost surprins în timp oferea polițistului suma de 200 euro”, anunță reprezentanții DGA.
Suspectul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, fiind dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore.
Detalii în ediția de mâine!