Pliante pentru târgujieni în Oraşul Reciclării

514

Şi în acest an, municipiul Târgu-Jiu s-a înscris în competiţia pentru Oraşul Reciclării autorităţile dorind să dovedească faptul că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje la nivel naţional. Importanţa colectării selective a fost, ieri, în atenţia autorităţilor locale din Târgu-Jiu şi a Ligii Studenţilor.

Cea de-a treia ediție a competiției “Orașul Reciclării” adresată municipalităților din România se apropie de final. 46 de municipii și orașe din țară mai au o lună – până la data de 30 iunie 2015 – pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje la nivel naţional. Cele 46 de municipii și orașe înscrise în competiția reciclării sunt: Adjud, Aiud, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov, Brăila, Sectorul 6 Bucureşti, Sectorul 1 București, Câmpia Turzii, Câmpina, Călărași, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Făgăraş, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Gura Humorului, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu-Jiu, Târgu Secuiesc, Tulcea, Vaslui și Zalău.

Conştientizare pentru colectarea selectivă
Împreună cu societatea Polaris şi Liga Studenţilor Universităţii “Constantin Brâncuşi”, Primăria Târgu-Jiu a organizat, ieri, o acţiune de împărţire de pliante în centrul municipiului promovând astfel colectarea selectivă a ambalajelor şi resturilor menajere. “Acţiunea de astăzi (n.r. ieri) este legată de toate celelalte acţiuni desfăşurate de la 1 ianuarie până la 30 iunie legate de Oraşul Reciclării în care noi, Polarisul, suntem parteneri, împreună cu Eco Rom România şi cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu. Prin această acţiune, sperăm ca populaţia să conştientizeze ce înseamnă colectarea selectivă ca să putem selecta cât mai multe deşeuri reciclabile din municipiu. (…) Din ianuarie încoace, avem o situaţie pe fiecare lună şi pe tipuri de deşeuri colectate. De exemplu, luna trecută am strâns circa nouă tone de deşeuri reciclabile 100%. Cantitatea de deşeuri strânse a fost mult mai mare, dar în urma procesului de sortare au rezultat cele nouă tone. De la începutul campaniei, în fiecare lună s-au strâns, la nivel de municipiu, cantităţi între şapte şi nouă tone de deşeuri reciclabile”, a declarat Cristian Dănescu, inginer de mediu în cadrul societăţii Polaris Târgu-Jiu.
Participanţi activi la acţiunea de împărţire a pliantelor cu informaţii despre colectarea selectivă au fost şi membri din Liga Studenţilor a Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. “Luptăm împreună pentru Oraşul Reciclării. Aşa cum se ştie, primăria noastră s-a alăturat celor 46 de municipii. Astăzi (n.r. ieri), împreună cu colegii mei de la Liga Studenţilor şi cu studenţii de la Facultatea de Ingineria Mediului, împărţim flyere şi stăm de vorbă cu oamenii pe stradă. Mesajul nostru este că «Victoria depinde de tine»”, a adăugat Maria Frăţilescu, membră a Ligii Studenţilor.

actiune2Ediţia din acest an a concursului “Oraşul Reciclării” a început pe 1 ianuarie şi se termină pe 30 iunie, urmând ca până pe 25 septembrie să se efectueze evaluările şi să se anunţe câştigătorii. Învingătorul competiției va primi marele premiu ce constă într-un Parc Tematic în valoare de 12.000 euro compus dintr-un un spațiu inedit de relaxare amenajat cu mobilier realizat din deșeuri reciclabile.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here