La ora actuală, județul Gorj numără peste 5.000 de șomeri înscriși în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj.
Potrivit Dianei Văduva, purtător de cuvânt în cadrul instituției județene, rata șomajului, la nivelul județului nostru este de 3,74%: ,,Conform ultimei noastre statistici, în Gorj sunt 5.073 de șomeri înregistrați în baza noastră de date. Avem o rată a șomajului de 3,74%. Din numărul total de șomeri, 1.956 sunt șomeri indemnizați, restul fiind oameni care nu beneficiază de un stimulent financiar, iar 2.493 sunt femei”. Este de precizat faptul că cifrele sunt unele în creștere față de luna iunie a acestui an. Potrivit Direcției Județene de Statistică Gorj, numărul de șomeri înregistrați la sfârşitul lunii iunie 2020, era de 4.270 de persoane (reprezentând 1,64% din persoanele fără loc de muncă la nivel naţional). ,,Din numărul total de şomeri înregistraţi femeile reprezintă 49,4%, iar din totalul şomerilor neindemnizaţi femeile reprezintă 42,9%. În raport cu nivelul şcolii absolvite, din numărul total de şomeri înregistraţi, 10,6% sunt persoane cu studii superioare, 3,9% studii postliceale, 29,0% studii liceale, 18,5% studii profesionale, 27,8% studii gimnaziale, 10,2% studii primare. Rata şomajului (recalculată prin raportarea numărului total al şomerilor la populaţia activă civilă de la începutul anului 2020) a fost de 3,1% pe total (3,4% pentru femei şi 2,9% pentru bărbaţi), plasând judeţul Gorj pe locul 25 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, fiind mai mare cu 0,1 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată la nivelul ţării (3,1%)”, se arată în ultimul buletin emis de Direcția Județeană de Statistică Gorj.
162 de angajatori au posturi vacante
Potrivit situației publicate, ieri, de AJOFM Gorj cu privire la locurile de muncă vacante de la nivelul județului nostru, 162 de angajatori au vacante numeroase joburi în diverse domenii. Astfel, se fac recrutări pentru posturi precum: paznici, zidari, vânzători, tehnicieni, sudori, șoferi, secretară, referent, recepționer hotel, portar, patiseri, pizzar, operatori introducere, validare și prelucrare date, muncitori necalificați, mecanici auto, medic de medicină generală, manipulanți mărfuri, lucrători gestionari, lucrători comerciali, lucrători în bucătărie, instalatori instalații tehnico-sanitare și de gaze, îngrijitor clădiri, ingineri mecanici, femeie de serviciu, fierar betonist, gestionar depozit, electricieni, frezor universal, dulgheri, croitor, cosmetician, consilieri economici, consilieri juridici, barmani, cameristă, coafeză, casier valută, asistent medical generalist, ajutor ospătar, ajutor bucătar, asistent manager, bucătari, agenți de vânzări, agenți de securitate, agent curățenie clădiri și mijloace de transport.
Izabella Molnar